Primarul general Ciprian Ciucu a făcut o întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru a face rost de finanțări pentru planurile PMB. El spune că nu vor fi cumărate paseluțe, ci se vor face proiecte de infrastructură.
Primarul general Ciprian Ciucu a transmis că a discutat cu reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu scopul de obține finanțări pentru planurile PMB. A publicat și imagini de la întâlnire, pe pagina sa de Facebook.
El a spus că zilele astea se dedică acestui tip de întâlniri, unde caută surse și soluții pentru fondurile necesare. El vrea să termine proiectele deja în derulare și să facă noi investiții, prin care să pună la punct orașul în următorii ani, așa cum promisese în campania electorală.
„Din păcate modul în care este (sub)finanțată Primăria Generală în ultimii doi ani nu ne lasă altă opțiune pe termen scurt, decât să discutăm cu băncile. Pentru început discut cu băncile internaționale de dezvoltare. Mare atenție la acestă sumă, 3.5 miliarde de lei, adică PMB a primit cu cca. 45% mai puțin din cât ni se cuvenea”, a spus Ciucu.
El spune că decizia de acești bani de la București, care afectează și sectoarele, cu o sumă similară a fost luată în decembrie 2023 și în 2024 de către Guvernul Ciolacu. Acesta a „dus cea mai mare parte din aceși bani în Fondul de Echilibrare Bugetară, care a stat în pixul lui”, a adăugat primarul general.
Ciucu a precizat că Bucureștiul a pierdut în ultimii doi ani circa 7 miliarde de lei. În continuare, el vrea să se concentreze pe tăierea de cheltuieli. De asemenea, Ciucu vrea să elimina corupția și risipa, în măsura în care va obține susținerea Consiliului General. Cele mai multe decizii de acest tip pentru zecile de instituții din subordinea PMB stau în votul consilierilor generali.
În cadrul acestei ședințe, cei prezenți au dezbătut proiectele cuprinse în Planul de Acțiune București Oraș Verde pe care mai mulți experți l-au realizat și ni-l propun spre a fi aplicat.
Ciucu a precizat că o parte din proiectele din acest (1) Plan de Acțiune “Bucureștiul Oraș Verde” se suprapun cu cele din (2) Strategia Integrată de Dezvolare Urbană și din (3) Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.
El a comandat o analiză de coerență de la Direcția de Investiții Publice. În baza acesteia și în funcție de maturitatea proiectelor, PMB va prioritiza proiectele pentru care va solicita finanțări.
Nu vor fi borduri și panseluțe, vor fi doar proiecte mari de infrastructură, a încheiat Ciucu.