Primarul Ciucu ne spune când se vor scumpi biletele STB. Va pune iar măsura pe masa în CGMB, dar mai întâi trebuie îndeplinită o condiție esențială

19 mai 2026
1218 afișări
Primarul Ciucu ne spune când se vor scumpi biletele STB. Va pune iar măsura pe masa în CGMB, dar mai întâi trebuie îndeplinită o condiție esențială
Primarul Ciucu ne spune când se vor scumpi biletele STB. Va pune iar măsura pe masa în CGMB, dar mai întâi trebuie îndeplinită o condiție esențială | Sursa foto colaj: PMB, STB

Primarul general, Ciprian Ciucu, a vorbit despre cum și când s-ar putea scumpi biletele la STB. Recent, consilierii generali au votat un proiect de reorganizare a companiei de transport public.

Când se scumpesc călătoriile STB

Primarul general, Ciprian Ciucu, a deschis din nou subiectul de scumpire a biletului STB. El a fost invitat în cadrul unei emisiuni TV de la Digi24.

Ciucu a vorbit acolo despre o eventuală creștere a călătoriei cu mijloacele de transport de suprafață din Capitală. STB este în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Astfel, orice schimbare în cadrul acestei instituții trebuie să treacă și de votul consilierilor generali pentru a putea fi implementată.

Un proiect privind scumpirea biletelor STB deja a fost înaintat într-o ședință CGMB în urmă cu câteva luni. Însă acesta nu a fost adoptat, neavând o majoritate de voturi care să susțină măsura. Acum, edilul Capitalei a spus care ar fi condițiile în care ar putea reapărea această propunere.

Mai precis, întâi este nevoie de o reducere a costurilor de la STB pentru ca scumpirea biletelor să aibă loc.

Am cerut STB-ului, o companie profund nereformată și căpușată, ori să scadă costurile, ori să intre în insolvență, a spus Ciucu în cadrul emisiunii TV de la Digi24.

El a solicitat să se realizeze un proiect de restructurare a traseelor. Ciucu a menționat că 250 de milioane de lei sunt plătite pentru Ilfov.

Sute de angajați STB vor fi concediați

În cadrul utimei ședințe CGMB, din data de 13 mai, consilierii generali au adoptat un proiect care vizează restructurarea STB. Acesta a trecut cu 34 de voturi „pentru”.

Documentul avizat include ca Adunarea Generală a Acționarilor STB să introducă în bugetul pe 2026 suma de 32,2 milioane de lei pentru plăți compensatorii. Acestea vor fi virate pentru aproximativ 800 de angajați care vor fi disponibilizați.

Sunt două variante pentru cei care vor pleca de la STB, fie pe cale amiabilă cu acordul ambelor părți, fie vor fi concediați din post.

Potrivit documentației acestui proiect, măsurile de disponibilizare ar urma să contribuie la o economisire de resurse financiare ale STB.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies