Primarii cer și ei pensii speciale ca ale parlamentarilor

de:
27 iun. 2015
0 Afișari
Primarii cer și ei pensii speciale ca ale parlamentarilor

Liderii Asociaţiei Comunelor din România consideră că şi edilii ar trebui să beneficieze, la fel ca parlamentarii, de pensii speciale, întrucât sunt demnitari, scrie romaniatv.net.

Edilii nu au venit cu o propunere exactă, însă spun că pensiile lor ar trebui să se apropie de sumele pe care ar trebui să le primească parlamentarii.

„Am putea să facem un calcul. Nu mă gândesc să ajungem la 5.000 de lei, dar şi noi muncim cel puţin la fel de mult. Eu, pentru că sunt încadrat la categoria a II-a (comună cu 3.000 – 5.000 de locuitori) am 4.200 de lei. Cei care au 3.000 de locuitori, câştigă 2.500 de lei”, a spus Dorinel Soare, vicepreşedinte al al Asociaţiei Comunelor din România.

Legislativul a aprobat, luna aceasta, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Proiectul mai prevede că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate.

Potrivit proiectului, de această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.

Cookies