Prestaţiile financiare excepţionale se acordă, prioritar, în funcţie de următoarele criterii:
– familia are mai mult de 3 copii şi venituri sub 250 lei pe membru de familie
– membrii adulţi se află în incapacitate fizică de a munci sau de a acorda îngrijiri corespunzătoare copiilor
– familia nu au beneficiat în ultimele 18 luni de alte forme de sprijin, din partea autorităţilor sau a organizaţiilor neguvernamentale pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului.
Ajutoarele financiare de la Primărie se pot acorda fie sub formă de tichete valorice, fie sub formă de bani, în funcţie de caz. Astfel, în situaţia în care părinţii nu au bani de alimente pot primi tichete de masă de maxim 200 de lei lunar pentru o perioadă de cel mult şase luni. Familiile care nu pot acoperi, din fonduri proprii, cheltuieli pentru afecţiuni medicale grave pot cere suma de 4.000 de lei, disponibilă o singură dată pe an. De asemenea, părinţii care nu îşi pot susţine financiar copiii să meargă la creşă, grădiniţă sau centre de tip after school pot solicita acordarea de prestaţii de până la 250 de lei pe lună, timp de jumătate de an. Bonuri valorice sau bani pot primi şi cei care au în îngrijire copii cu handicap ce trebuie să urmeze programe de recuperare sau intervenţii chirurgicale.
Dosarul social se întocmeşte cu ajutorul asistentului social, acesta cuprinzând actele de stare civilă ale părinţilor şi copiilor aflaţi în întreţinere, adeverinţa de venit a familiei, raportul de anchetă socială şi actele medicale ale copilului.
În 2010, Primăria Sectorului 6 a acordat sprijin financiar pentru 146 de familii cu venituri insuficiente sau care nu dispuneau de bani pentru creşterea şi îngrijirea copiilor.
Alocarea sumei de 250.000 de lei pentru ajutorarea copiiilor ce provin din familiile nevoiaşe ale Sectorului 6 a fost aprobată de consilierii locali în cadrul şedinţei de joi.