Primăria Sectorului 6: Dispar samsarii de spaţii comerciale din sector. Adio, șmecherii cu subînchirile!

13 iun. 2022
13004 afișări
Primăria Sectorului 6: Dispar samsarii de spaţii comerciale din sector. Adio, șmecherii cu subînchirile!
Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 al Capitalei

Primăria Sectorului 6, condusă de Ciprian Ciucu, anunţă că se schimbă radical modul în care se pot închiria terenuri și construcții publice.  Consiliul Local al Sectorului 6 a votat un proiect aînaintat de Administraţia Comercială S6  care prevede că spaţiile scoase la licitaţie de Primărie nu vor mai putea fi subînchiriate la preţuri de 2, 3, chiar 4 ori mai mari.

Primăria S6 spune că, astfel, practica de a închiria spaţii de la stat şi de a le subînchiria mai departe la preţuri mai mari va dispărea în Sectorul 6 al Capitalei. De acum, fiecare act de închiriere va conţine reguli stricte şi se aprobă de Consiliul Local, mai precizează instituţia:

Adio, «şmecheri din comerţ!». Consiliul Local al Sectorului 6 a votat un proiect al Administraţiei Comerciale Sector 6 privind modul în care se pot închiria terenuri şi construcţii publice şi private. Astfel, spaţiile scoase la licitaţie de Primăria Sectorului 6 nu vor mai putea fi subînchiriate la preţuri de 2, 3, chiar 4 ori mai mari.

Primăria S6: Spațiu închiariat cu 555, subînchiriat altor 4, cu 1000 fiecare

În comunicatul în care anunță noile prevederi, Primăria Sectorului 6 din București dă exemple despre situații care puteau să existe până la modificarea votată acum:

Ca să vă faceţi o idee, un spaţiu închiriat de la Primărie cu 385 de euro + TVA a fost subînchiriat cu 1.400 de euro + TVA. Altul, închiriat cu 555 de euro, a fost subînchiriat către alţi 4 beneficiari cu câte 1.000 de euro pentru fiecare. Iar până acum, domeniul public şi privat aflat în administrarea Consiliului Local al Sectorului 6 nu beneficia de un cadru legal care să reglementeze posibilitatea închirierii acestuia prin procedura licitaţiei publice

Primăria S6 mai spune că, din totalul de 149 de spații închiriate de administrația publică, 35 sunt subînchiariate. Sau, cel puțin, de atâtea știe Primăria, pentru că vechile contracte șio vechile reglementări  nu îi obligau pe chiriași să anunțe când subînchiriază altor persoane sau entități comerciale.

Cookies