Primăria Sectorului 6 aduce un omagiu jurnalistului belgian Danny Huwé

de:
22 dec. 2014
0 Afișari
Primăria Sectorului 6 aduce un omagiu jurnalistului belgian Danny Huwé

Primăria Sectorului 6 urmează să desfăşoare o ceremonie de comemorare a 25 de ani de la moartea jurnalistului belgian Danny Huwé, în contextul mai amplu al omagierii sfertului de secol trecut de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, se precizează într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Ceremonia va avea loc în data de 23 decembrie, la ora 17:00, în Piaţa Danny Huwé din Sectorul 6. Ceremonia va fi simplă, restrânsă, conform cu dorinţa exprimată de familia jurnalistului. Asfel, vor depune coroane şi vor ţine un moment de reculegere reprezentanţi ai Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist, ai Primăriei Municipiului Bucureşti, ai Primăriei Sectorului 6, precum şi cei ai celorlalte instituţii invitate.

Ceremonia va avea loc în prezenţa Excelenţei Sale, Philippe Beke, Ambasador al Regatului Belgiei la Bucureşti, a primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu, şi a viceprimarului Capitalei, Cornel Pieptea.

Îi este adus, astfel, un omagiu celui care a intrat, prin sacrificiul suprem, în galeria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

Cookies