ȘTIRI

Contract de 193 de milioane de euro, la Primăria lui Negoiță

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: Potrivit unui anunţ de participare publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), Primăria Sectorului 3 vrea să plătească peste 684,39 milioane lei fără TVA, respectiv peste 848 milioane lei cu TVA (echivalentul a peste 193 milioane euro cu TVA) pentru execuţia de lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Sectorul 3 al Capitalei.

Anunţul implică încheierea unui acord-cadru cu 3 agenţi economici, durata acordului-cadru fiind de 48 de luni de la data atribuirii contractului. Valoarea estimată maximă a acordului-cadru este de 684.392.228,11 lei fără TVA, din care peste 616,5 milioane lei exclusiv TVA sunt destinaţi lucrărilor de execuţie, 6,16 milioane lei fără TVA pentru organizarea de şantier, iar 61.656.957,49 lei fără TVA sunt prevăzuţi pentru cheltuielile directe şi neprevăzute. Organizarea de şantier nu va depăşi 1% din valoarea de execuţie, iar cheltuielile diverse şi neprevăzute nu vor depăşi 10% din valoarea de execuţie.

Conform aceluiaşi anunţ, valoarea lucrărilor de execuţie a acordului cadru este de 240,18 lei/mp.

Finanţarea acestor lucrări se va asigura de la bugetul local al Sectorului 3, din transfer de la bugetul de stat şi din alte surse legal constituite (credit intern şi credit extern – Banca Europeană de Investiţii).

Citeşte şi: Noi blocuri incluse pe lista de reabilitare termică în București. Vezi care sunt acestea

„Perioada de derulare a acordului cadru este de 4 ani, pe această perioadă urmând a se încheia în primul an 6 contracte subsecvente, în al doilea an 7 contracte subsecvente, în al treilea an 6 contracte subsecvente, iar în al patrulea an tot 7 contracte subsecvente. Valoarea estimată a tuturor contractelor subsecvente este de 684.392.228,11 lei exclusiv TVA, reprezentând 156.015.279,85 euro fără TVA (pentru cursul BNR al euro, din data de 08.07.2014, 1 euro = 4,3867 lei). Cantitatea totală estimată a acordului-cadru este de 2.567.114,56 mp”, se precizează în anunţul de participare publicat în SEAP. 

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 26.666.375,14 lei fără TVA, 1% din această sumă fiind destinată pentru organizarea de şantier, în timp ce 10 procente din sumă sunt destinate cheltuielilor directe şi neprevăzute. De asemenea, valoarea estimată a celui mai mic contract subsecvent depăşeşte 2,82 milioane lei fără TVA.

Durata maximă de execuţie acceptată este de 4 luni/bloc de la emiterea ordinului de începere, la care se adaugă perioada de garanţie de 36 luni, potrivit caietului de sarcini aferent anunţului.

Firmele care vor câştiga licitaţia vor face lucrări de izolare termică şi vor asigura instalarea uşilor, a ferestrelor şi a elementelor conexe.

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: În caietul de sarcini aferent acestui anunţ de participare se mai precizează că tâmplăria PVC montată anterior de proprietari va fi înlocuită. „Tâmplăria deja înlocuită de proprietari nu întruneşte cumulativ cerinţele prevăzute în standardul de cost (tâmplărie clasa A, profil cu 5 camere, armătură din oţel zincat, grile de ventilaţie etc.) şi cerinţele impuse de NTPEE – 2008 (cu privire la evacuarea gazelor arse şi asigurarea aerului necesar arderii la bucătării, precum şi evacuarea infiltraţiilor şi scăpărilor de gaze care se pot acumula în casa scărilor), prin urmare nu respectă cerinţele esenţiale (prevăzute de Legea 10/1995) fiind considerată neconformă cu legislaţia şi normele în vigoare. Din acest motiv se propune înlocuirea în totalitate a tâmplăriei blocului de locuinţe”, se menţionează în caietul de sarcini.

Licitaţia pentru stabilirea câştigătorului acordului-cadru va fi una deschisă, criteriul de atribuire, în urma licitaţiei electronice, fiind preţul cel mai scăzut.

Firmele interesate să se înscrie la licitaţie pot depune ofertele până pe 6 octombrie 2014, la ora 10.00.

REABILITARE TERMICĂ BUCUREŞTI: Potrivit datelor centralizate de administraţia locală, în programul de reabilitare termică din Sectorul 3 sunt incluse, în prezent, 1.477 blocuri. LISTA COMPLETĂ a imobilelor poate fi descărcată de aici.

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: Primele contracte vizând reabilitarea termică a locuinţelor, din bani europeni, din Capitală au fost semnate de Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşi-Ilfov (ADRBI), la finele lunii mai, cu Primăria Sectorului 3. Astfel, prin intermediul celor trei contracte de finanţare, 34 de blocuri din Capitală vor fi reabilitate termic cu fonduri europene, lucrările urmând să fie finalizate până la sfârşitul anului viitor. Spre deosebire de programul de reabilitare termică a blocurilor derulat de primăriile de sector din Capitală din bugetul local, unde contribuţia locatarilor este zero, în cazul imobilelor reabilitate termic cu bani europeni locatarii vor plăti o cotă-parte de până la 30% din costurile totale.

Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare, costurile de reabilitare termică a blocurilor cu bani europeni vor fi suportate în proporţie de 60% de Uniunea Europeană, restul de 40% revenind împreună primăriei şi asociaţiei de proprietari, respectiv locatarilor blocurilor în cauză. Însă, sumele ce trebuie plătite de locatari sunt la fiecare administraţie de proprietari, în funcţie de veniturile vecinilor din bloc, între 10-30% din total, după cum urmează:

– 30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 euro;

– 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 euro;

– 10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 euro. 

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: La sfârşitul anului 2013, Consiliul Local Sector 3 a aprobat un proiect de hotărâre ce prevede că Primăria poate prelua iniţial contribuţia asociaţiei de proprietari cu condiţia ca banii să fie recuperaţi ulterior de la proprietari în termen de cel mult zece ani. În acest caz, banii pentru reabilitarea termică a blocurilor vor fi plătiţi de administraţia locală, urmând ca locatarii să îi înapoieze pe parcursul a zece ani, din care cinci ani sunt consideraţi ca perioadă de graţie, deci fără plată.

CITEȘTE ȘIPrimarul Negoiţă vrea să dea 7 mil. euro pentru consultanţă la reabilitarea termică a blocurilor

REABILITARE TERMICĂ BUCUREȘTI: Primăria Sectorului 3, condusă de social-democratul Robert Negoiţă, vrea să „amaneteze” viitorul locuitorilor săi pe următorii patru ani. Practic, administraţia locală intenţionează să încheie un acord-cadru pe patru ani cu cel mult trei firme private care să reabiliteze termic blocurile din Sectorul 3. Suma pe care primăria lui Negoiţă o pune la bătaie este imensă, de peste 2,7 miliarde lei noi cu tot cu TVA, adică de trei ori cât bugetul de anul acesta al instituţiei. Detalii aici.

CITEȘTE ȘIAnveloparea blocurilor în sectorul lui Negoiță, la DNA: șpagă de 200.000 euro pentru 40 de blocuri 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button