LA MINE-N CARTIER

Primăria Sectorului 1 va construi prima şcoală publică din cartierul Greenfield

Primăria Sectorului 1 va construi prima şcoală publică din cartierul Greenfield, pe Aleea Teișani, unitatea de învățământ urmând să cuprindă și o grădiniță sau o sală de sport.

Primăria Sectorului 1 a anunţat miercuri că a fost aprobată documentaţia tehnico-economică a obiectivului de investiţii care prevede construirea unui centru educaţional complet în cartierul Greenfield. Acesta va fi ridicat pe Aleea Teişani şi va fi prima unitate de învăţământ public din acest cartierși va cuprinde şcoală, grădiniţă, sală de sport, bibliotecă, ateliere de arte/muzică, alei pietonale, spaţii verzi, spaţii de joacă, locuri de parcare.

Prima şcoală publică din cartierul Greenfield. Gazdă pentru 150 de preşcolari şi 390 de elevi

 

”Construcţiile se vor ridica în partea de nord a Bucureştiului între Pădurea Băneasa, Pădurea Tunari şi Aleea Teişani pe un teren donat Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi transmis în administrare Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti. Suprafaţa terenului este de 9620 mp. Potrivit hotărârii adoptate marţi, indicatorii maximali ai acestui obiectiv de investiţii sunt în valoare de peste 58 de milioane de lei, iar durata de realizare a investiţiei va fi de 24 de luni, din care execuţia 20 de luni şi proiectarea patru luni”, informează Primăria Sector 1.

Potrivit Primăriei Sectorului 1, 150 de preşcolari şi 390 de elevi vor învăţa în noile unităţi de învăţământ.

Clădirea grădiniţei va avea un regim de înălţime de P+1, o suprafaţă construită desfăşurată de 2548,47 mp, şi va găzdui 15 grupe cu un număr total de 150 de preşcolari.

Şcoala va avea un regim de înălţime de P+2E+Eth, o suprafaţă construită desfăşurată de 5009,53mp. Aceasta va avea două corpuri. Corpul 1 va fi destinat activităţilor curente de învăţământ: săli de clasă, laboratoare şi spaţii administrative, iar în Corpul 2 vor funcţiona o sală de sport, o bibliotecă şi ateliere de arte/muzică.

Viitoarea şcoală va avea 13 săli de clasă, unde îşi vor desfăşura cursurile 390 de elevi, precum şi 10 cabinete şi laboratoare.

Aleile pietonale şi spaţiile verzi vor fi în suprafaţă de 3572,09 mp, iar suprafaţa de teren alocată pentru circulaţiile comune carosabile, pietonale, zonele de parcări auto şi biciclete va fi de circa 1305 mp, a mai anunţat primăria.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button