FIT CITY

Primăria sectorului 1 NU mai dă bani Spitalului de Arşi. Pacienţii sunt trimişi către alte spitale

Acum aproape două săptămâni, după o vizită la Spitalul de Arşi, primarul Sectorului 1 declara că situaţia de acolo trebuie să se schimbe urgent. Că Primăria va da bani şi că lucrările de renovare vor începe în câteva zile.

„În două luni să dăm în funcţiune cele 5 camere de la ATI. Undeva la 250 de mii de euro fără TVA. Pentru cele cinci camere plus baia. Vor fi grupul de climatizare, pereţi de inox, uşi batante din inox. De săptămâna viitoare începe”, declara Dan Tudorache.

Astazi, acelaşi primar spune că s-a grăbit să promită. Că nu ştia bine reglementările şi că, de fapt, nu poate da niciun leu spitalului, scrie digi24.ro.

Menţinerea nejustificată în administrare a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea patru spitale clinice de urgenţă aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu valoarea totală de 302.490.620 lei, care urmare a neîntreprinderii demersurilor legale în vederea emiterii actului administrativ de punere în aplicare a legii„, transmite Primăria Sectorului 1.

Prin urmare, cladirile trebuie predate Primăriei Generale pâna în noiembrie, după cum a dispus Curtea de Conturi.

Am primit o decizie de la Curtea de Conturi prin care îmi solicită să nu mai investesc până în luna…sau…după luna noiembrie. Vreau să mă edific, vizavi de această decizie a Curţii de Conturi să văd dacă îmi permite să investesc„, a mentionat Tudorache.

În cazul în care Primăria alege să nu investească, Ministerul Sănătăţii este cel care trebuie să aloce fondurile. Secţia de ATI a Spitalul de Arsuri a fost închisă după ce un medic a făcut publice imaginile în care un pacient avea larve pe răni.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button