LA MINE-N CARTIER

Primăria Sectorului 1 majorează salariile angajaţilor cu 12%, de la 1 septembrie

Consilierii locali ai Sectorului 1 au votat vineri, în ședință extraordinară, majorarea salariilor angajaților, atât funcționari publici cât și contractuali, cu 12%, în baza OUG 27 pe 2015 privind completarea OUG 83 pe 2014 care vizează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează Agerpres.

De această hotărâre vor beneficia, de la 1 septembrie a.c., aproximativ 2.900 de angajați ai aparatului de specialitate din Primărie și din instituțiile subordonate Consiliului local. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Complexul Multifuncțional Caraiman Sector 1, Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitar Publice și Administrația Domeniului Public.

Au fost exceptate de la aceste creșteri salariale Poliția Locală și Direcția Generală Taxe și Impozite, pentru că scopul acestei ordonanțe a fost acela de echilibrare a salariilor din administrația sectorului și de eliminare a discrepanțelor existente, potrivit reprezentantului compartimentului de specialitate.

Potrivit sursei citate, salariile aparatului de specialitate al Primarului sunt, în acest moment, la nivelul anului 2008, și mai mult decât atât, prin restructurările efectuate în 2010, s-a ajuns la o supraîncărcare de sarcini.

„Primăria Sectorului 1 a mărit salariile cu 12% funcționarilor din cadrul Primăriei și al direcțiilor de specialitate din subordinea Consiliului local. Majorarea nu s-a făcut pe mandatul meu, ci am avut o continuitate în Primărie, iar acest lucru s-a realizat în interesul angajaților. Nu eu sunt cel care hotărăsc pe această perioadă. Împreună cu consilierii locali, în baza ordonanței 27/2015 am pus în practică majorarea acestor salarii”, a declarat pentru AGERPRES, viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button