Primăria Sector 3: Cortul prăbuşit în zona Baba Novac, autorizat să funcţioneze şi avizat urbanistic

de:
24 mai 2013
3 Afișari
Primăria Sector 3: Cortul prăbuşit în zona Baba Novac, autorizat să funcţioneze şi avizat urbanistic

„Cortul a fost amplasat pe un teren privat, de către o firmă privată. Societatea SC Amplus Internaţional LTD SRL a obţinut avizul de urbanism în data de 18 februarie 2013, cu valabilitate până în 24 iunie 2013, societatea având şi autorizaţie de funcţionare”, arată un comunicat transmis de reprezentanţii Primăriei Sectorului 3.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a anunţat, joi după-amiază, că în urma prăbuşirii cortului din zona străzii Baba Novac, în care era organizat un târg de haine, au fost rănite patru persoane. Una dintre acestea a fost internată în comă la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

În legătură cu panoul publicitar amplasat în zona Pieţei Unirii, care a lovit o persoană, reprezentanţii administraţiei publice a Sectorului 3 au precizat acesta nu era autorizat, în prezent angajaţii Primăriei desfăşurând o anchetă pentru a stabili cine este proprietarul.

„Panoul care a accidentat o persoană în zona Pieţei Unirii nu avea autorizaţie, era pus ilegal. Primăria Sectorului 3 desfăşoară o anchetă pentru a stabili cine era proprietarul structurii publicitare. În legătură cu celelalte panouri, administraţia publică a Sectorului3 are dreptul legal de a le autoriza funcţionarea”, a mai precizat sursa citată.

Structurile publicitare prăbuşite în zona Pieţei Unirii, care au provocat victime în timpul furtunii de joi, au fost desfiinţate prin dispoziţie de primar general, însă, după scurt timp, au fost reamplasate cu avize sau autorizaţii emise de Primăria Sectorului 3, informa municipalitatea într-un comunicat remis redacției joi seara.

„Referitor la structurile publicitare prăbuşite în zona Pieţei Unirii, care au provocat victime, Direcţia Control din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti a efectuat verificări asupra legalităţii amplasării acestora. Astfel, s-a constatat că aceste structuri au fost amplasate cu aprobarea Primăriei Sectorului 3 şi, deşi în repetate rânduri, aceste structuri publicitare tip prismă au fost desfiinţate pe cale administrativă prin Dispoziţie de Primar General, acestea au fost reamplasate după scurt timp cu avize/autorizaţii emise de catre primăria de sector”, se arata în comunicatul municipalităţii.

Cookies