Primăria de lângă București somează proprietarul unui teren abandonat să curețe urgent locul. O singură problemă: proprietar e fix primăria

18 oct. 2022
521 Afișari
Primăria de lângă București somează proprietarul unui teren abandonat să curețe urgent locul. O singură problemă: proprietar e fix primăria
Primăria de lângă București somează proprietarul unui teren abandonat să curețe urgent locul. O singură problemă: proprietar e fix primăria / Foto simbol: Facebook-Garda de Mediu Ilfov

O situație hilară s-a petrecut în comuna Mogoșoaia de lângă București. Garda de Mediu a fost sesizată referitor la un teren ce devenise groapă de gunoi ilegal.

Primăria a luat imediat măsuri și a somat proprietarul să facă curățenie urgent în locul respectiv. Singura problemă a fost că proprietarul era chiar Primăria Mogoșoaia.

Teren abandonat din Mogoșoaia, transformat în groapă de gunoi

Luna trecută, atât Garda de Mediu, cât și DSP Ilfov au fost sesizate de un cetățean referitor la o groapă de gunoi ilegală ce s-a creat pe un teren din intravilanul comunei Mogoșoaia, conform publicației  BuletindeBucurești.

Cel ce a făcut sesizarea s-a plâns de disconfortul provocat de deșeurile depozitate ilegal pe teren, mare parte dintre acestea fiind din construcții. De asemenea, cetățeanul a informat că groapa de gunoi se află lângă stația de apă a comunei.

După ce această sesizare a fost făcută, cele două instituții au descins la terenul din comuna Mogoșoaia.

Proprietarul terenului este chiar Primăria

În răspunsul primit de cetățeanul ce a reclamat situația i-sa transmis că primăria a fost înștiințat și că proprietarul va fi somat.

La adresa indicată ni s-a comunicat că proprietatea este în domeniul privat, este cunoscută de către responsabilii de mediu din primărie și începând încă din luna martie a.c. au fost derulate operațiuni de igienizare în repetate rânduri, pe cheltuiala primăriei Mogoșoaia.

Din păcate situația este repetabilă, verificare în teren identificând post factum situația generată de cetățenii localității. S-a emis notificare către proprietarul terenului cu scopul închiderii perimetrale și a igienizării terenului în discuție.

Starea de igienă a terenului este în prezent reglementată, urmând să fie în atenția constantă a responsabililor din primăria Mogoșoaia.

În adresa trimisă de DSP este menționat și numărul cadastral al terenului respectiv. Sursa citată informează că, potrivit Oficiului de Cadastru, acest teren se află în proprietatea Primăriei Mogoșoaia

Cookies