ESENTIAL

Drogații din București primesc un ajutor neașteptat de la Primăria Capitalei

Asociația Română Anti-Sida (ARAS) a ajutat în ultimii ani mii de oameni în dificultate din București, derulând activități de integrare socială a consumatorilor de droguri precum distribuție de seringi sterile, prezervative, teste gratuite de HIV și Hepatită sau consiliere psihologică și socială. La sfârșitul lunii iunie însă, programul era nevoit să se oprească pentru că finanțarea europeană pentru acest proiect se oprește. „Uniunea Europeană a considerat că România nu mai reprezintă un pericol din punct de vedere al consumatorilor”, explica Dan Popescu, coordonator ARAS, pentru B365.ro.

Proiectul a primit o mână de ajutor neașteptată din partea Primăriei Capitalei, care va finanța continuarea serviciilor pentru persoane vulnerabile din București. Consiliul General al Municipiului București a aprobat vineri, 28 iunie, un acord de asociere prin care decontarea costurilor proiectului „Un pas înainte pentru integrarea socială a persoanelor vulnerabile din București” va fi asigurată din bugetul Direcției Generală de Asistență Socială (din cadrul Primăriei Capitalei). 

B365.ro a realizat, la începutul lunii iunie, un material amplu despre activitatea de ajutorare derulată de ARAS în București, pe care îl puteți consulta aici. Pe atunci, cei de la ARAS și beneficiarii nproiectului aveau mari temeri că proiectul va fi oprit: 

„Încercăm să facem rost de alte finanțări. Ca ONG care lucrezi cu grupurile vulnerabile nu prezinți capital de imagine și nu te poți duce către privat, banca nu vrea să-ți dea ție. Încercăm să obținem fonduri din toate părțile. Dar acum sunt trenduri: hai să dăm banii la copii, pentru cancerul de sân, să plantăm copaci. Dar nimeni nu vrea să planteze o seringă sterilă. Nu vrei să fii un politician care a susținut drogații. Nu vrei să fii un primar care să spui, în campanie, că ai dat bani și la drogați. Noi nu vom mai avea bani de carburant, seringi, angajați, întreținerea centrului. Probabil că doi, trei dintre noi vor continua în regim de voluntariat la un nivel mai mic doar pentru că ne este nouă greu să ieșim și să lăsăm clientul pe zero”, declara la începutul lunii coordonatorul proiectului, Dan Popescu, pentru B365.ro.

Întrebarea pe care o pun toți cei care vin la ambulanță este: „Până când continuă programul?”. Dan Popescu îi sfătuiește să renunțe la obiceiul de a-și vinde seringile, pentru că, așa cum se prezintă situația la momentul actual, proiectul se oprește la 30 iunie. Oamenii par că au înțeles și că vor pune în aplicare sfatul. Dar coordonatorul ne explică faptul că pentru acești oameni importantă este ziua de astăzi. Astăzi să-și vândă seringile, să facă bani de o doză, indiferent de ce va fi mâine. 

Cei de la ARAS se duc în peste 30 de locații din Capitală. Zonele unde sunt cei mai mulți consumatori din București sunt Ferentari și Gara de Nord. ARAS a vrut să deschidă un centru fix și în Ferentari, având în vedere că este zona cu cei mai mulți consumatori din București. A făcut solicitare către administrația locală, dar Primăria Sectorului 5, condusă de Marian Vanghelie, a refuzat înființarea centrului.

ARAS are unicul program prin care se face schimb de seringi în România: consumatorul aduce seringi folosite și aduce seringi sterile la schimb. Un consumator primește 50 de seringi indiferent dacă aduce sau nu seringi folosite, iar în funcție de numărul de seringi pe care le aduce la schimb primește seringi sterile, până la o limită de 250. Cei la ARAS pleacă cu 9.000-10.000 de seringi la drum.  În afară de schimbul de seringi, cei de la ARAS le pun consumatorilor la dispoziție teste gratuite de HIV, hepatită B, hepatită C, îi duc la confirmare, fac consiliere psihologică și socială, îi ajută să se interneze, având și centre de substituție cu metadonă.

Conform acordului aprobat vineri, costul total al proiectului este de 2,8 milioane de lei pe an, iar de proiect vor beneficia peste 5.400 de bucureșteni. În expunerea de motive semnată de primarul general Sorin Oprescu, se justifică necesitatea acestui proiect prin caracterul de interes public al acestuia și importanța unui asemenea proiect în reducerea impactului consumului de droguri injectabile. 

Principalele servicii sociale oferite de ARAS vor fi, ca și înainte, de: 

– testare pentru HIV;

– asigurarea materialelor de igienă pentru prevenirea îmbolnăvirilor;

– informare și educare cu privire la reducerea riscurilor de infectare cu HIV și hepatite virale de tip B și C;

– consiliere socială și consiliere și suport în integrarea socială și profesională;

– colectarea acelor și seringilor folosite de drogați


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button