Primăria Capitalei cere ajutor pentru gestionarea datoriilor de peste 400 milioane euro

de:
10 mart. 2014
24 Afișari
Primăria Capitalei cere ajutor pentru gestionarea datoriilor de peste 400 milioane euro

În acest moment, Primăria Capitalei are încheiate contracte de finanțare rambursabilă cu instituții financiare internaționale (BIRD, BERD, BEI) în valoare de 392,15 milioane euro și 18,8 milioane dolari. Cea mai mare parte a acestor sume au fost deja cheltuite. De asemenea, la aceste sume se adaugă fondurile europene nerambursabile, dar și un împrumut la BRD de 140 milioane lei (aprox. 31 milioane euro) contractat anul trecut pentru cofinanțarea unor proiecte ce au primit finanțare de la Uniunea Europeană. 

Mai mult, începând cu acest an, municipalitatea va contracta mai multe linii de finanțare rambursabile și nerambursabile pentri finanțarea investițiilor, anunță Primăria Capitalei. 

Pentru gestionarea împrumuturilor deja efectuate, dar și a celor preconizate a fi contractate în viitor, Primăria Capitalei vrea să apeleze la o firmă privată. Pentru „servicii de analiză economică și asistență în monitorizarea/gestionarea financiară pentru proiectele curente și viitoare ale Municipiului București”, Primăria vrea să plătească între 1,3 milioane lei (291.000 euro) și 3,1 milioane lei (700.000 euro).

Ce prevede contractul

„Pe parcursul derulării contractelor de finanțare rambursabilă Primăria Capitalei efectuează lunar raportări către Ministerul Finanțelor Publice. Pe lângă raportările lunare către MFP, primăria are obligația de a efectua raportări pentru gestionarea creditelor contractate și față de instituțiile finanțatoare (UE, BEI, BIRD, BERD, bănci comerciale)”, se precizează în caietul de sarcini. 

„Pentru realizarea acestora Municipalitatea are nevoie de asistență economico-financiară , rolul prestatorului fiind de a asigura îndeplinirea obligațiilor asumate de Municipiul București în derularea contractelor de finanțare rambursabilă cât și în implementarea proiectelor aferente în ceea ce privește efectuarea raportărilor periodice către instituțiile finanțatoare cât și către organismele interne”, se menționează în același document. 

Pentru externalizarea acestui serviciu, Primăria Capitalei va încheia un acord – cadru pe o perioadă de patru ani. Firma va fi selectată în luna aprilie. 

Lista împrumuturilor contractate de Primăria Capitalei

(click pentru a mări imaginea)

 

Cookies