Primăria Capitalei are un birou permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu

de:
16 iun. 2011
0 Afișari
Primăria Capitalei are un birou permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu

Miercuri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întalnit cu edilul-şef de la Roma, Giovanni Alemanno. Cei doi oficiali au discutat despre proiectele sociale iniţiate în urmă cu circa un an, la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis, miercuri, de Primăria Generală a Capitalei.

Cei doi primari au precizat că vor să îmbunătăţească situaţia socială a rromilor din Italia şi au declarat ”toleranţă 0 pentru infracţionalitate”, indiferent de etnie sau naţionalitate. Pentru a se asigura că soluţiile vor fi implementate, Primăria Capitalei a înfiinţat un birou permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu. ”Ne dorim este ca acest Birou Permanent să vină atât în sprijinul Primăriei Romei în relaţia cu comunitatea de români care muncesc aici, dar să şi răspundă nevoii de informare a românilor care locuiesc în Italia. Pentru siguranţa lor, am ţinut şi ţin să transmit cetăţenilor Romei, dar şi românilor, că avem amândoi acelaşi principiu: toleranţă 0 faţă de tot ceea ce înseamnă fapte antisociale”, a declarat, în comunicat, Sorin Oprescu.

Primarul general al Capitalei a mai primit, la finalul întâlnirii, de la primarul Romei, o medalie de argint care simbolizează marcarea a 150 de ani de la unificarea Italiei, dar şi un tablou, reprezantând Palazzio Senatorio din perioada Romei Antice.

Și Oprescu i-a oferit lui Giovanni Alemanno o gravură realizată de Octavian Ion Penda, care ilustrează mărcile poştale ale emisiunii Astronomie 2009, în care imaginea lui Galileo Galilei şi inscriptia „Eppur si muove” sunt reprezentate sugestiv.

Cookies