Primăria Capitalei ar putea da încă 15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

de:
08 aug. 2016
0 Afișari
Primăria Capitalei ar putea da încă 15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Potrivit raportului de specialitate, în bugetul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, până în prezent, pentru Patriarhia Română era aprobată suma de două milioane de lei, sprijin pentru efectuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

De asemenea, ar urma să fie acordat un sprijin financiar de 4,5 milioane lei pentru Mănăstirea Antim. Cu aceste sume se modifică şi completează lista „Acordare sprijin financiar – lăcaşuri de cult” anexă la bugetul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

CITEŞTE ŞI  Motivul pentru care Catedrala Neamului este construită pe Dealul Arsenalului. Compromisul făcut

Din raportul de specialitate mai reies şi alte propuneri de modificări în bugetul propriu al municipiului Bucureşti pentru anul 2016. Astfel, Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti solicită suplimentarea cu 400.000 lei a sumelor pentru tratamente de combatere a ţânţarilor.

Muzeul Naţional al Literaturii Române doreşte majorarea bugetului instituţiei cu 2,3 milioane lei, din care 2 milioane pentru cheltuieli ocazionate de mutarea bunurilor de patrimoniu muzeal, reparaţii curente şi amenajare spaţii la sediul din Calea Griviţei. 300.000 de lei sunt solicitaţi pentru editarea Dicţionarului General al Literaturii Române.

Muzeul Municipiului Bucureşti solicită o suplimentare de 2,4 milioane de lei pentru relocarea depozitului Pinacotecii la sediul renovat Casa Cesianu, dar şi 566.000 lei pentru achiziţii muzeale şi dotări cu echipamente.

Bugetul Teatrului Evreiesc de Stat ar putea fi suplimentat cu 789.000 lei, dintre care 654.000 lei pentru desfăşurarea Festivalului Internaţional de Teatru Idiş, iar 135.000 lei pentru bunuri şi servicii, dar şi consultanţă în vederea creării unei noi identităţi vizuale a instituţiei.

Teatrul de Comedie doreşte achiziţia unei firme luminoase, dar banii vor fi redistribuiţi de la alte capitole ale bugetului acestei instituţii.

„Solicitările ante menţionate sunt fezabile prin diminuarea cu 25.777.000 lei din bugetul PMB de la poziţia „Amenajare circuit turistic pe lacurile Floreasca Tei şi zona adiacentă lor”, unde conform scrisorii Direcţiei Management Proiecte şi Finanţări Externe nr. 1096/1.07.2016 se propune o diminuare a sumelor aprobate prin HCGMB nr.32/2006″, prevede raportul de specialitate.

La acestea se adaugă 204.000 lei, deoarece Direcţia de Mediu solicită eliminarea din Lista obiectivelor de investiţii a obiectivului „Realizare hartă strategică de zgomot” în sumă de 334.000 lei şi aprobarea sumei de 130.000 lei pentru Servicii de consultanţă de natura cheltuielilor curente pentru elaborarea măsurilor de reducere a zgomotului în Bucureşti, conform Directivei 2002/49/EC.

„Motivaţia Direcţiei de specialitate este evitarea demarării de către CE a procedurii de pre-infringement pentru nerealizarea planurilor de acţiune conform termenelor specificate în directivă”, mai prevede raportul de specialitate.

Cookies