Peste 1.000 de străzi din Capitală nu au apă şi canalizare

de:
21 iul. 2011
5 Afișari
Peste 1.000 de străzi din Capitală nu au apă şi canalizare

Până în prezent au fost racordate la utilităţi (apă şi canalizare) 293 de străzi, alte 42 de artere sunt în execuţie, iar alte 72 de străzi au fost neatacate (proiectele acestor artere au fost finalizate, iar acum se fac demersuri pentru obţinerea autorizaţiilor, a avizelor finale şi prevăzute a fi executate în 2011).

Din cele peste 1.000 de străzi din Capitală care nu au apă şi canalizare, cele mai multe, 680, sunt în sectorul 5. ”În total, ne apropiem de o mie – o mie şi ceva de străzi care nu sunt racordate la apă şi canalizare”, a declarat, joi, primarul general al Capitalei.

În schimb, în zona de Nord a oraşului, Oprescu susţine că au fost finalizate lucrările pentru racordarea la utilităţi.

Primăria Generală continuă lucrările de reabilitare a zonelor urbane cu deficit major în reţele publice de alimentare cu apă şi canalizare, inclusiv modernizarea sistemului rutier aferent. Până în prezent, municipalitatea a cheltuit, în doi ani, 46 – 52 de milioane de euro, pentru racordarea străzilor la utilităţi.

Zonele urbane cu deficit major în reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare

În cartierul Progresul din sectorul 4, în plan au fost propuse 38 de străzi pentru racordarea la apă şi la reţeaua de canalizare, dintre acestea, pe 24 de artere au fost finalizate lucrările, iar 14 străzi sunt în lucru. În acest caz este vorba de 8.477 m reţea de apă şi 6.598 m canal. În cartierul Apărătorii Patriei, din acelaşi sector, toate lucrările, pentru 5.900 m reţea apă şi 5.500 m canal, au fost finalizate la cele 18 străzi.

În cartierul  Ion Creangă din sectorul 2, din cele 24 de străzi incluse în plan, nouă au fost finalizate, 11 sunt în execuţie, iar la alte patru artere vor fi demarate lucrările pentru 1.050 m reţea apă şi 7.510 m canal. În acelaşi sector, în cartierul Andronache, din cele 25 de străzi propuse pentru racordarea la utilităţi, 24 sunt finalizate, iar un este neatacată. Întreaga construcţie vizează racordarea la 4.965 m reţea apă şi 6.401 m canal.

Zonele neracordate la utilităţi şi cu un sistem rutier deficitar

În Ansamblul Băneasa, toate cele 21 de străzi,  incluse în contractul B1, au fost finalizate. Aici s-au realizat lucrări pentru 15.560 m reţea apă, 9.060 m canal menajer, 14.190 m canal pluvial şi 15.700 m de drum.

În Cartierele Vatra Nouă, Chitila triaj şi Străuleşti, din cele 50 de străzi prevăzute în contractul B2, 33 au fost finalizate, opt sunt în execuţie, iar alte nouă străzi sunt neatacate. În total, este vorba despre 21.391 m reţea apă, 24.211 m canal (menajer şi pluvial) şi 18.600 m de drum.

În cartierul Giuleşti Sârbi, prevăzut în contractul B3,  25 de străzi, din totalul de 34, incluse în document, au fost finalizate, alte şapte sunt în execuţie şi două străzi sunt neatacate. În acest caz este vorba despre 13.000 m reţea apă, 12.000 m canal menajer, 6.500 canal pluvial şi 11.000 m de drum.

Extinderea reţelei publice de apă şi canalizare

Pentru extinderea reţelei publice de apă şi canalizare, doar pe o stradă, din cele 30, din cartierul Bucureşti Măgurele, se fac lucrări, iar restul arterelor sunt neatacate. Municipalitatea vrea să realizeze, în această zonă, 12.176 m reţea apă şi 10.942 m de canal.

În sectorul 1, cinci din cele 10 străzi incluse în proiectul de racordare la utilităţi sunt finalizate, iar celelalte sunt neatacate pentru cei 8.339 m de reţea apă şi 7.035 m canal.

În sectorul 2, din cele 40 de străzi, care trebuie incluse în procesul de extinere a reţelei publice de apă şi canalizare, 38 sunt finalizate, iar alte două 2 neatacate. Aici este vorba despre 5.885 m reţea apă şi 19.214 m canal.

În sectorul 3, din cele 22 de străzi incluse pe lista racordărilor la utilităţi, pe 16 au fost finalizate lucrările, iar şase sunt neatacate pentru extinderea a 3.651 m reţea apă şi 5.388 m canal.

În sectorul 5, din 11 străzi ce trebuie legate la reţeaua publică de apă şi canalizare, şase sunt finalizate şi cinci neatacate pentru 6.545 m reţea apă şi 5.020 m canal.

În sectorul 6, 12 străzi, din cele 22 propuse pentru racordarea la reţeaua de apă şi canalizare, au fost finalizate, una este în lucru şi nouă sunt neatacate pentru cei 4.432 m reţea apă şi 4.025 m canal.

Cookies