ARHIVA B365

Primăria Capitalei a dat startul proiectului de realizare a intrării autostrăzii A3 în București

Primăria Capitalei caută un constructor pentru lărgirea Șos. Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca și strada Petricani. Artera din nordul Capitalei va asigura intrarea în București a autoturismelor care vin de pe Autostrada  A3 București – Ploiești – Brșov.

În acest moment, Șos. Fabrica de Glucoză are două benzi, câte una pentru fiecare sens. Potrivit proiectului Primăriei Capitalei, șoseaua va fi lărgită la patru benzi (câte două pe sens) pe o distanță de 1,8 kilometri, cu trotuare de fiecare parte. Trotuarele vor avea între 3,5 și 4,5 metri, din care cel puțin un metru de zonă verde înierbată. 

Pentru a nu îngreuna traficul pe artera principală, municipalitatea va construi paralel cu Fabrica de Glucoză, între Barbu Văcărescu și Șos Petricani, o stradă care va prelua traficul de pe străduțele laterale. În plus, între șos. Fabrica de Glucoză și artera colectoare vor fi amenajate și locuri de parcare.

Valoarea estimată a investiției – 57 milioane euro

Potrivit municipalității, valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de Lărgire a Șos. Fabrica de Glucoză este de: „110.268.600,56 lei care include valoarea de 50.000.000,  ce reprezinta valoarea serviciilor si lucrarilor similare care pot fi achizitionate ulterior conform art.122, litera j din OUG 34/2006 si Valoarea cheltuielilor diverse si neprevazute in suma de 2.223.991,56 lei fara T.V.A reprezentand un procent de 4,00% calculat conform HG 28/2008 . Valoarea estimata a contractului care face obiectul achizitiei conform DEVIZULUI GENERAL intocmit de proiectant la faza Studiu de fezabilitate este de: 60.268.600,56 lei fara T.V.A din care 2.223.991,56 lei fara T.V.A., reprezinta valoarea cheltuielilor diverse si neprevazute in procent de 4,00% calculat conform HG 28/2008”. 

Concret, pentru lucrările de proiectare și construcție municipalitatea ar putea plăti cu tot cu TVA între 16, 5 milioane euro și 30 milioane euro. 

Scandal pe exproprieri

La aceste sume se mai adaugă și valoarea exproprierilor. Potrivit un proiect de hotărâre, Primăria Capitalei ar trebui să plătească 120 milioane lei (27 milioane euro), pentru a obține terenul necesar lărgirii Șos. Fabricii de Glucoză. Proiectul privind demararea exproprierilor a fost supus aprobării Consiliului General al Municipiului București în octombrie 2013, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi. Consilierii au refuzat să îl aprobe susținând că Primăria Capitalei va cheltui prea mulți bani pentru a amenaja locuri de parcare ce nu sunt necesare.

Consilierul General Doru Giugula, membru în Comisia Juridică, din partea PSD, spunea atunci că peste jumătate din suprafața ce ar urma să fie expropriată pentru lărgirea Șoselei va fi folosită pentru crearea de parcări în spic. Peste 14 milioane de euro, deci, s-ar duce pe această amenajare simplă. Giugula a mai adăugat și că suma oferită pe metrul pătrat de Primărie, 1.100 de euro, este mult mai mare decât prețul zonei, respectiv 200 de euro.

Reprezentanții Primăriei Capitalei îl contrazic însă. „Sumele au fost calculate folosind grila notarilor, nu le-a stabilit Primăria. De asemenea, nu va fi jumătate din teren pentru parcari. De fapt, în Planul Urbanistic Zonal s-a stabilit ca pe margine, paralel cu Fabrica de Glucoză să fie realizată o arteră colectoare care să preia traficul de pe străduțele care intersectează acum șoseaua. Această locală este necesară pentru a nu întrerupe traficul pe Fabrica de Glucoză de fiecare dată când se iese de pe străzile laterale. Între această arteră colectoare și Șos. Fabrica de Glocoză vor fi amenajate locuri de parcare, însă nu vor ocupa în niciun caz jumătate din teren”, a declarat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

Proiectul de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere va fi supus din nou aprobării CGMB într-o ședință viitoare. Odată ce va fi aprobat, Primăria Capitalei va începe exproprierile, etapă ce ar trebui să dureze aproximativ șase luni.

Lucrările de construcție e vor efectua apoi pe parcursul a 18 luni. 

În bugetul pe anul 2014 au fost prevăzute, conform proiectului supus votului Consiliului General, doar 40 de milioane de lei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button