Prima zi de TERASE în Centrul Vechi. Fumătorii rezistă: „E chiar naşpa rău legea” GALERIE FOTO

de:
18 mart. 2016
0 Afișari
Prima zi de TERASE în Centrul Vechi. Fumătorii rezistă:

În prima zi a Legii antifumat, mulţi manageri de localuri au ales să amenajeze terasele, atraşi fiind de vremea frumoasă. În Centrul Vechi, străzile au început să fie inundate de mese şi scaune care mai de care mai colorate si mai primitoare. Mai mult de atât, deoarece vântul bătea cu putere, clienţii au primit pături cu care s-au putut înveli. În primul rând, cei care au luat cu asalt terasele au fost fumătorii care au dorit să îşi continue acest viciu. Fiecare masă avea scrumieră şi era pregătită să întâmpine pe cei care doreau să îşi aprindă o ţigară pe care să o savureze alături de o cafea sau un pahar de alcool. 

Mi se pare chiar „naşpa” rău legea. Îmi este frig, dar vreau să fumez o ţigară, aşa că stau afară. Noroc cu păturile astea că ne putem înveli„, spun două tinere zgribulite care se bucura de prima zi de terase în Centrul Vechi.

Chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu noile prevederi, prima zi a intrării în vigoare a Legii antifumat a fost respectată cu sfinţenie, atât de restaurante şi cafenele, cât şi de turiştii şi bucureştenii din Centrul Vechi. Poliţiştii care patrulează în această zonă au declarat că nu a fost nevoie încă de amenzi deoarece toată lumea a înţeles că nu se mai poate fuma în spaţii închise.

Mai mult de atât, alternativa de a ieşi pe terase sau în zone special amenajate, cu atât mai mult cu cât vremea a fost frumoasă, a venit ca o înseninare pentru cei care au dorit să se bucure în continuare de viciile lor. Astfel, terasele care s-au scăldat în razele soarelui s-au bucurat de mese pline de clienţi, în timp cei care au avut ghinionul să dea de umbră şi să nu beneficieze de sisteme de încălzire au avut oameni doar în interior.

Ne bucurăm de soare şi de vremea frumoasă din Bucureşti. După atâta ploaie şi frig este bine venită. Eu nu fumez, aşa că nu mă afectează această lege, dar cred că este mai bine pentru toţi aşa. Poate unii vor fuma mai puţin sau chiar se vor lăsa, iar eu cu siguranţă ştiu că voi respira un aer mai curat atunci când sunt în oraş. Până când vine frigul se vor obişnui toţi cu legea asta nouă„, spune clienta unui local bucureştean.

Bate puţin vântul, dar vremea este superbă pentru ieşit la terasă. Am vrut să sărbătoresc prima zi fără fumat cu o ţigară afară, însă nu cred că o să ţină mult chestia asta. Noi nu suntem obişnuiţi cu reguli din astea. Eu o să mă conformez, dacă nu se mai poate fuma în interior, nu mai fumez, dar nu cred că o să fie atât de uşor pentru toţi. Sunt sigur că după câteva pahare de alcool oamenii beţi vor începe să îşi aprindă ţigări în interior şi de acolo vor porni multe scandaluri„, mărturiseşte un tânăr venit în Centrul Vechi. 

Vremea bună pare să fi făcut totuşi trecerea de la interior la exterior a fumătorilor mai acceptabilă, însă au existat şi numeroase plângeri la adresa celor au au pornit această prevedere. Românii cred în continuare că nu o lege antifumat este soluţia, ci spaţii delimitate special între fumători şi nefumători care să se respecte.

Este o jignire la adresa noastră, a fumătorilor. Sunt milioane de oameni care fumează în România şi ei au fost jigniţi. Am ajuns să stăm cu ţigărilor doar în stradă sau la noi acasă. Nu mi se pare normal. Dacă tot fac asta, de ce să nu le interzică de tot. Cred că ar fi trebuit organizate spaţii separate între fumători şi nefumători. Să îi delimiteze şi gata, nu să le interzică de tot„, se plânge un client nevoit să îşi savureze ţigara în frig după ce a ales un local aflat la umbră.

De asemenea, angajaţii localurilor au fost şi ei obligaţi să iasă afară în pauză pentru a fuma. Chiar dacă consideră că plăcerea nu mai este atât de mare dacă fumezi afară, în picioare, aceştia cred că este totuşi un lucru benefic pentru sănătate.

Stăm ca boschetarii la colţ de stradă pentru o ţigară, dar nu avem ce face. Totuşi cred că este mai bine, cel puţin pentru sănătate şi poate fumăm mai puţin. O să respectăm legea de acum în colo, dar vom continua să fumăm„, au declarat angajaţii unui local bucureştean.

În acelaşi timp, managerii de baruri, în special cei care nu deţin spaţiu pentru terase, nu sunt foarte încântaţi de aceste prevederi. În timp ce mulţi au preferat să nu comenteze subiectul, fiind o zi extrem de agitată în care au avut multe pe cap, cei care au acceptat să discute cu B365.ro cred în continuare că această lege ar fi putut fi conturată altfel. 

OK, înţeleg, dacă există şi în UE această lege, trebuia să vină şi la noi, dar a fost dată prea din scurt şi este foarte greu de înţeles şi de explicat. Ideea de spaţiu închis este destul de vagă, iar acum, singurele locuri în care mai poţi să fumezi sunt acelea în care nu ai cum să bei, ori o ţigară a mers mereu cu o cafea sau un strop de tărie. Aştept să văd cum reacţionează consumatorii, eu mă aştept la ce este mai rău, dar vedem ce o să fie. Ne-au terminat ăştia cu legile lor cu tot. Un lucru bun nu ar face în ţara asta, doar să interzică tot şi să dea amenzi după amenzi„, a declarat managerul unui local din Centrul Vechi, deranjat de noile schimbări pe care această lege le aduce.

Cookies