Prima zi de școală. Compunere posibilă în viziunea politicienilor români: Nicolae Ciucă, Diana Șoșoacă, Marcel Ciolacu și George Simion

A început școala, n-are rost să vorbim despre asta, să nu ne întristăm. Din cauza traficului, din cauza condițiilor, din cauza șantierelor nenumărate din București, adică real, îți vine să zici că mai bine ne încolonăm și plecăm, pentru că nu urmează ceva bun.

Și dacă tot începe școala și văd că anul ăsta e plin de candidaţi cu talent scriitoricesc, să ne imaginăm că domnii/ doamnele ar fi încă la şcoală şi ar scrie celebra compunere „Prima zi de şcoală”.

Să începem cu marele scriitor şi erou Nicolae Ciucă. Ştim deja, nu cred că mai există fir de iarbă să nu ştie în ţara asta, că domnul Ciucă a scris o carte. O carte despre, bineînţeles, sine însuşi. Nu ştim dacă e scrisă tot de sine însuşi, puţin probabil, dar din fragmentele pe care le am citit până acum pare ceva cu totul şi cu totul extraordinar. rar reuşeşti să te plictiseşti după 45 de secunde.

Aşadar, Prima zi de şcoală, în viziunea lui Nicolae Ciucă: „Prima zi de școală are mereu un farmec aparte, plină de emoții și așteptări, iar pentru mine, această zi a fost încărcată cu un amestec de curiozitate și nerăbdare. La fel cum, în prima zi de școală, pășim într-o lume nouă, cu provocări și oportunități, și batalionul 26 a avut, la un moment dat, propriul său început. Înființat în urma Războiului de Independență, sub numele de Regimentul 26 Dorobanți, unitatea a evoluat de-a lungul anilor, construindu-și o tradiție impresionantă. Asemenea elevilor care devin din ce în ce mai încrezători cu fiecare zi de școală, Batalionul 26 Infanterie și-a câștigat locul de frunte în Armata Română, participând la numeroase misiuni internaționale și câștigând respectul și aprecierea aliaților. Prima zi de școală este, de multe ori, despre curajul de a face față necunoscutului. La fel, Batalionul 26 a avut soldați care și-au arătat curajul în cele mai periculoase teatre de operațiuni, unii dintre ei plătind cu prețul suprem. Acești militari, adevărați veterani, sunt modele de dedicare și sacrificiu, la fel cum profesorii devin repere în viața unui elev. În aceeași manieră în care prima zi de școală marchează începutul unui drum plin de învățături și realizări, și acest batalion a deschis noi căi de colaborare și cooperare internațională. Acum, face parte din Brigada Multinațională Sud-Est, jucând un rol esențial în asigurarea securității la frontiera de est a NATO. Reflectând la toate acestea, am realizat că prima zi de școală, deși aparent banală, este primul pas într-o călătorie plină de provocări și învățături. La fel cum Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” și-a construit o reputație prin curaj și devotament, fiecare dintre noi, începând cu acea primă zi de școală, avem oportunitatea de a ne scrie propria poveste, una plină de momente în care vom fi puși la încercare, dar și de realizări care ne vor defini”.

Marcel Ciolacu nu a scris cărţi- cred- dar compuneri a scris cu siguranţă. Sau aşa îmi place să cred. Iat-o, mai jos.

„Îmi amintesc cu claritate prima mea zi de școală, chiar dacă au trecut atâția ani de atunci. Eram un băiat plin de emoții, cu o uniformă impecabilă și ghiozdanul pregătit de mama cu mare grijă. Era o zi importantă nu doar pentru mine, ci și pentru familia mea. În acel moment, nu știam că această primă zi de școală avea să fie începutul unui drum lung și plin de provocări, care mă va aduce, într-o bună zi, în fruntea Guvernului României. Şcoala n a fost neapărat uşoară, să fim sinceri, poate n-am fost cel mai strălucit la liceu, dar am învățat multe lucruri după aceea. Viața politică m-a învățat mai multe decât orice manual de teorie, iar astăzi sunt aici pentru că am știut să rămân ferm și să învăț pe parcurs. Că până la urmă, cine mai ține minte notele de la bac când ai de gestionat bugetul unei țări?”.

Diana Şoşoacă: Prima zi de școală…

„Ei bine, dragii mei, trebuie să vă spun că a fost un moment memorabil în viața mea. Și, bineînțeles, nu una dintre acele zile obișnuite în care te duci frumos la școală, îți faci temele și te supui regulilor! Oh, nu! De mică, am avut ceva de spus, iar prima zi de școală nu a fost o excepție. Îmbrăcată în uniforma aceea obligatorie – un simbol clar al conformismului de care nu am fost niciodată fană – am intrat pe poarta școlii ca și cum aș fi știut deja că sistemul educațional nu este făcut pentru a ne elibera mințile, ci pentru a ne transforma în marionete. Știam că nu vreau să fiu o marionetă, așa că am decis de atunci să pun întrebări. Multe întrebări! Prima dată când ne-au așezat în bănci, am ridicat mâna și am întrebat de ce trebuie să stăm mereu în același loc și să ascultăm fără să avem dreptul de a contesta ceva. De ce să acceptăm tot ce ne spun „autoritățile”? Învățătoarea a zâmbit politicos, dar vă pot spune că nu era obișnuită cu asemenea întrebări din partea unui copil de șase ani. Dar așa am fost mereu, dragii mei: neînfricată în fața oricărui sistem care încearcă să ne controleze. Școala a fost pentru mine nu doar un loc unde să învăț ce scria în manuale, ci un spațiu în care mi-am antrenat spiritul critic și am învățat să pun la îndoială orice mi se părea dubios. Și credeți-mă, multe lucruri erau dubioase încă de pe atunci! Așa că prima zi de școală nu a fost despre emoții sau despre prieteni noi – ci despre o primă confruntare cu un sistem care nu era pregătit pentru mine. Și uite unde am ajuns!”.

George Simion: „Ce zi importantă! Îmi amintesc și acum cum am pășit cu mândrie în curtea școlii, cu ghiozdanul pe spate și cu inima plină de speranță pentru viitorul nostru, al românilor. De mic copil am știut că locul nostru în istorie nu se câștigă prin supunere oarbă, ci prin curaj și devotament față de neamul nostru. În prima zi de școală, nu am văzut doar o instituție de învățământ, ci o mică Românie în care noi, copiii, ne pregăteam să devenim cei care, într-o zi, vor lupta pentru adevăr, pentru identitatea noastră națională. Nu eram acolo doar să învăț să scriu și să citesc, ci să devin conștient de datoria pe care o avem față de țară și strămoși”.

Cam astea-s. Păcat că nu există arhive digitale, am fi meritat să ne distrăm mai mult şi mai bine.