Prima vilă modernistă din București e “cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc. Clădirea, proiectată de arh. Marcel Iancu, arată azi deplorabil
Prima vilă modernistă din București e “cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc. Clădirea, proiectată de arh. Marcel Iancu, arată azi deplorabil | Credit foto: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România
Prima vilă modernistă din București a fost proiectată de arh. Marcel Iancu în Cartierul Evreiesc, în anul 1927, pe strada Negustori.
Clădirea, cu o mare și singulară fereastră la parter și trei hublouri la etaj, fără acoperiș, cu terasă la ultimul nivel, este astăzi de nerecunoscut. Are geamuri cu termopane albe și tencuiala căzută pe alocuri.
“Jean Fuchs era un negustor de vinuri care s-a întâmplat să citească reviste de artă străine și părea să se bucure de arhitectura nouă. Mi-a spus că are un milion de lei și un teren de construcție și îmi va da mână liberă. Tot ce-și dorea era o casă modernistă”. (Marcel Iancu, Revista Arhitectura, no 5-6, 2022).
În anul construcției sale, 1927, “prima casă cubistă” din oraș a stârnit nedumerire. Vila negustorului Jean Fuchs are o fereastră “ca o vitrină de morgă”
Arh. Marcel Iancu a adus în București un nou tip de arhitectură rezidențială. Vilele sale erau dotate cu încălzire centrală și cele mai moderne echipamente pentru baie și bucătărie, cu un confort “ce nu plătește niciun tribut bogăției”, după cum spune Marcel Iancu.
“În cartier, casa făcută de mine a făcut senzație. Popa, comisarii și locuitorii erau convinși că am construit un laborator științific și că era deplasat în cartierul lor. Vecinii nu se dumiresc de ce, în locul vechilor geamuri strămoșești, casa nouă are o fereastră care merge de la un capăt la altul al zidului, ca o vitrină de morgă. Ochiul de pod, de obicei pe acoperiș, e aici în triplu exemplar, ca niște cabine clasa 1 de vapor transatlantic, iar garajul pare sucursala crematoriului central”. (Marcel Iancu, Revista Arhitectura. No 5-6, 2022).
Vila Jean Fuchs, prima clădire cu adevărat modernistă din București, are terasă la ultimul nivel, element în premieră pentru arhitectura românească
Vila Jean Fuchs, (proiect de autorizație iunie 1927 și extindere în 1929), “inițiază linia cutiilor albe, o evidentă căutare plastică de factură Bauhaus, care se va regăsi în multe proiecte ulterioare, uneori în combinație cu elemente de inspirație expresionistă. Atât arhitectul, cât și, ulterior, istoriografia arhitecturii românești vor considera Vila Fuchs ca fiind prima clădire cu adevărat modernă din București. Aici apare pentru prima dată elementul vertical în porte-a-faux, din care pornesc orizontalele pline ale balcoanelor, element care devine caracteristic pentru arhitectura lui Marcel Iancu (și pe care îl vor prelua mulți arhitecți care îl vor urma). Un alt aspect în premieră pentru arhitectura românească este apariția terasei amenajate la ultimul nivel, interpretare a principiului toit – jardin, definitoriu pentru Mișcarea Modernă”. (Revista Arhitectura, no 5-6, 2022).
Cu Vila Jean Fuchs, arh. Marcel Iancu deschide linia modernistă, a “cutiilor albe”
“Din acel moment, pentru firma de arhitectură și construcții, “Biroul Studiilor Moderne” înființată de Marcel Iancu și de fratele sau, Iuliu Iancu, au început să curgă comenzile. Adesea semnau “Marcel Iuliu Iancu”, ca și cum ar fi fost o singură persoană. Cei doi frați au proiectat peste 40 de clădiri în București în perioada 1921-1939, majoritatea locuințe individuale pentru burghezia înstărită, mici blocuri de apartamente și trei clădiri cu programe funcționale diferite, un ștrand (Kiseleff), un sediu de companie și un sanatoriu. Nici unul nu avea dreptul legal să obțină autorizația de construire, pentru că aveau doar titlul de “inginer fără diplomă”. Până în 1934, când Marcel Iancu a obținut dreptul de semnătură, dosarele de autorizație au fost semnate de un alt arhitect (Constantin Simionescu). (Anca Sandu Tomaszewski, “Omul de artă total”, Revista Arhitectura, no 5-6, 2022).
“Pentru eficiență, în formulă de colaborare a celor doi frați s-a produs o oarecare diviziune a muncii. Marcel se ocupa mai mult de munca la planșetă și-și asuma responsabilitatea proiectării, pe când lui Iuliu îi rămânea mai mult relația cu șantierul. Între 1923 și 1938, frații Iancu au proiectat în București peste 40 de imobile. (…). Odată spartă gheață de frații Iancu, în doar patru-cinci ani aveau să erupă construcțiile moderniste în toată țara. Puși în fața faptului împlinit, românii au acceptat pe loc curentul venit de departe, din occident, despre care simțeau că se numește progres. Era, după eclectismul cosmopolit, a doua variantă a viselor lor de emancipare”.
(Anca Sandu Tomaszewski, “Omul de artă total”, Revista Arhitectura, no 5-6, 2022).
“Când m-am întors în România, nimeni nu cuteza să mă jignească, să-mi facă o culpă din originea mea” . Marcel Iancu a emigrat la Tel Aviv după rebeliunea legionară din ianuarie 1941
Marcel Iancu (1895-1984), cel mai talentat reprezentant al avangardei românești, și-a investit creativitatea inovatoare în pictură, grafică, artele spectacolului, arhitectură și publicistică de artă.
Pictor, sculptor, arhitect, scenograf și unul din fondatorii mișcării artistice europene DADA, Marcel Iancu a fost exponentul strălucit al unei “noi arhitecturi”.
Cetățean român din anul 1923, Marcel Iancu a urmat cursurile Școlii Superioare de Arhitectură din cadrul Școlii Politehnice Federale din Zurich în perioada octombrie 1915-martie 1919, fără să-și poată susține diploma din cauza războiului (sursa, arhivadearhitectură.ro).
Marcel Iancu a studiat pictura cu Iosif Iser și a expus conceptul și filosofia creațiilor sale în Revista “Contimporanul”, fondată împreună cu Ion Vinea. A inițiat curentul DADA, la Zurich, în 1916, împreună cu Hugo Ball, Jean Arp, Tristan Tzara și Richard Huelsenbeck.
A expus în marile orașe europene și la New-York și pentru ultima dată la București în 1936.
“Când m-am întors în România (în 1921, n.n) am auzit, e adevărat, despre existența unei mișcări antisemite, dar efectele antisemitismului nu se repercutau asupră-mi. Lucram, expuneam, construiam la București și în alte orașe din România, în libertate. Nimeni nu cuteza să mă jignească, să-mi facă o culpă din originea mea. Dar, brusc, prin anii 1930-1931, odată cu apariția lui Hitler, au început să se transforme și oamenii, și moravurile. Ciracii români ai lui Hitler au reușit să schimbe climatul, să facă din România o țară antisemită”. Marcel Iancu a părăsit România pe 23 februarie 1941 și a emigrat la Tel Aviv.
“Am pornit în pribegie fără să cunosc limba țării către care mă îndreptam, și fără să am, în acea țară, un singur om cunoscut măcar”
“Am pornit în pribegie împreună cu soția mea bolnavă din cauza durerii pricinuite de moartea fratelui ei, proaspăt înhumat, (Mișu, fratele soției lui Marcel Iancu, a fost torturat și ucis de legionari, n.n), împreună cu cele două fetițe ale mele. Am pornit în pribegie fără bani, fără lucruri, cu mâinile goale. Am pornit în pribegie fără să cunosc limba țării către care mă îndreptam, și fără să am, în acea țară, un singur om cunoscut măcar. Am pornit în pribegie și am debarcat la Tel Aviv. În acel moment eram un om liber. Am început să lucrez că arhitect la primăria din Tel Aviv. (Marcel Iancu, “Arta mea și sionismul’, Revista Arhitectura no 5-6, 2022).
Clădirile proiectate de arh. Marcel Iancu, o armonie nouă, o estetică sobră, severă și geometrică
“În orașul nostru haotic, de un haos balcanic și mediocru, de o “ticăloșie mică”, cum zice Tudor Arghezi, casele dumitale sănătoase apar ca premisele sănătoase ale unui viitor sănătos a cărui activitate viguroasă nu-și va pierde timpul în atitudini de admirație retrospectivă. Fiind un premergător, ai pus în toată activitatea d-tale un fanatism necesar avangardelor. (..). Indicațiile civilizației noastre sunt atât de precise, drumul care ni-l arată tendințele evoluției sociale sunt atât de clare pentru cine vrea să vază, încât armonia nouă nu poate fi căutată decât într-o estetică sobră, severă și geometrică, estetică de luptă și de voință”, îi spunea arhitectul G.M. Cantacuzino, într-o scrisoare deschisă către Marcel Iancu, publicată în Contimporanul, în 1931.
Marcel Iancu, “Stil Nou: Arhitectura”, manifest contra “neîncetatei reapariții a neoclasicismului în arhitectură”
“Mișcarea Dada protestase contra neîncetatei reapariții a neoclasicismului în arhitectură. Chemarea a plecat de la artiști. Am lansat primele manifeste în 1915, în cari proclamăm colaborarea artelor plastice abstracte cu arhitectura întinerită (izolarea lor era pricina neputinței).(..). Ideea a fecundat, căci scurt timp după aceea am văzut trei minuni: Expoziția arhitecților independenți revoluționari din Berlin, apoi primul oraș cubist (“Magdeburg prin sforțările uriașe ale arhitectului Taut) și, în urmă, școala artelor abstracte aplicate în arhitectură din Weiner (Bauhaus). Din 1917, remarcam o influență americană (vezi F. L.Wright-Chicago) la tinerii arhitecți olandezi. Acest orizontalism simplificator e într-adevăr în spiritul nou. Dar a ne opri aici înseamnă prea puțin. În locul “verticalismului” german de altădată, n-am întronat decât un corespondent. În artă, orice preferință preconcepută de formă, de material, este o impuritate. Ea slăbește adevăratele mijloace abstracte de expresiune. Aiurea se erijează în principii de artă nouă, simple considerațiuni tehnice. O naivă pasiune pentru mașină, o puerilă admirație pentru inginerul ei. Simțim în această atitudine mai mult diletantism decât pătrundere și creație. (Marcel Iancu “Stil Nou: Arhitectura”, în Revista Contimporanul”.
“Și în beton se poate turna romantism, iar fonta poate lua formele Renașterii”
“A spune că o casă nouă nu mai trebuie să aibă acoperiș, nici jgeaburi, este mai naiv decât a afirma că cei moderni nu mai clădesc decât în cristal sau beton armat. Și în beton se poate turna romantism, iar fonta poate lua formele Renașterii. Nici automobilul, nici oțelul, nici piatra, nici zgârie-norii, nici cristalul, nici mașinile nu ne vor învața stilul nou. Materialele acestea condiționează câteodată un aspect. Arhitectul însă, trebuie să le utilizeze ca o formulă: să le mânuiască, să le învingă. Arta, prin mijloacele ei, dematerializează materialul. Aceste mijloace sunt pure abstracțiuni: volum, culoare, număr, suprafață, greutate, linie, etc. Stilul nou este în noi și nicidecum în materiale, oricât de noi ar fi ele”. (Marcel Iancu “Stil Nou: Arhitectura”, în Revista Contimporanul”.
Multe dintre clădirile lui Marcel Iancu (40 identificate în București) sunt prost întreținute și riscă să se piardă din cauza nepăsării. Bucureștiul modernist, proiectat de arh. Marcel Iancu, suferă în tăcere, neobservat și neprețuit.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Fabrica de trăsuri de lux “Rieber”, prețios patrimoniu de arhitectură industrială, și reședința domnului Hermann J. Rieber, își pierd strălucirea pe zi ce trece. Clădirile,
În apropierea bisericii Silvestru, un imobil alb, cu ferestre tip hublou, cu forme geometrice zvelte și elegante, stă mărturie pentru talentul inconfundabil al arhitectului Marcel Iancu
În prezent este cea mai veche hală de piață din București, este și monument istoric și totodată este „inima” fostului cartier evreiesc, și actualului cartier căruia chiar îi dă