FIT CITY

Prima victimă a EBOLA în Europa – misionarul din Spania

Bărbatul, un misionar care a contractat EBOLA în timp ce lucra în Liberia, a decedat, marți. El fusese repatriat și era internat la Madrid. Preotul spaniol infectat cu Ebola în Liberia şi repatriat recent a decedat, a anunţat marţi presa spaniolă, citată de site-ul TheLocal.es. Miguel Pajares, în vârstă de 75 de ani, a fost repatriat în Spania la 7 august.

Preotului i s-a administrat medicamentul experimental ZMapp la spitalul Carlos al III-lea din Madrid, însă nu a răspuns la tratament şi a decedat, au precizat pentru The Local autorităţile sanitare din Madrid.

Acelaşi medicament le-a fost administrat şi celor doi americani infectaţi cu Ebola şi trataţi într-un spital din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, dar cu rezultate pozitive până în prezent.

Spania a aprobat „importul excepţional” al medicamentului ZMapp în conformitate cu o lege care permite „folosirea unor medicamente neautorizate în cazuri în care viaţa pacientului este în pericol şi nu poate fi tratat în mod satisfăcător cu un medicament autorizat”, a precizat Ministerul spaniol al Sănătăţii.

Mituri despre VIRUSUL EBOLA. Cum se transmite, de fapt, EBOLA  


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button