„În România există un singur câine ghid pentru nevăzători, o căţea rasa Golden Retriever, în Bucureşti, care a fost împerecheată tot cu un câine ghid din Croaţia. Deja noi am cumpărat terenul primei şcoli pentru ghidaj canin pentru oamenii nevăzători din România”, a precizat, pentru AGERPRES, Agnes Kosma, reprezentantă a Cluburilor Leo şi Lions
Aceasta a explicat că deja cei cinci pui, o căţeluşă şi patru căţei sunt pregătiţi pentru a fi instruiţi de singurul instructor român specializat în dresaj canin pentru ghidaj. Spre deosebire de un câine obişnuit, un câine ghid trebuie dresat timp de trei ani de zile. La prima şcoală de profil din România, cei de la Lions vor aduce şi instructori de dresaj canin din Anglia. După cei trei ani de zile de dresaj, primii cinci „absolvenţi” ai cursurilor de ghidaj canin pentru nevăzători vor putea răspunde la o sută de comenzi, ceea ce înseamnă de zece ori mai mult faţă de un câine obişnuit. Până la sfârşitul vieţii, un asemenea câine poate să înveţe 300 de comenzi, ceea ce este o performanţă la care pot ajunge doar câinii din rasele Labrador, Golden Retriever şi Collie, singurii care au abilităţi să devină câini ghizi.