Prima reacție de la Maternitatea Giulești e o non-reacție. „Se fac verificări atente”, după moartea unei tinere însărcinate cu gemeni, a doua zi după externare

29 iun. 2026
913 afișări
Prima reacție de la Maternitatea Giulești e o non-reacție. „Se fac verificări atente
Prima reacție de la Maternitatea Giulești e o non-reacție. „Se fac verificări atente", după moartea unei tinere însărcinate cu gemeni, a doua zi după externare | Sursa foto: Agerpres

Maternitatea Giulești a dat prima reacție după ce o tânără a murit la doar o zi după ce fusese externată din spital. Femeia de 36 de ani era însărcinată cu gemeni și acuza dureri îngrozitoare.

Contactați de jurnaliștii de la Observator, singurul lucru pe care l-au spus reprezentanții Maternității Giulești a fost că ancheta e în curs și că nu se pot da declarații acum.

Momentan verificăm cu atenție toate aspectele cazului și, până la finalizarea acestor verificări, nu putem face declarații, este reacția celor de la Maternitatea Giulești.

Între timp, familia femeii vorbește despre un șir de decizii medicale care ar fi dus la tragedie și spune că va depune plângere penală pentru malpraxis.

Zece ani de luptă pentru a deveni mamă

Georgiana avea 36 de ani și încerca de aproape un deceniu să devină mamă. După mai multe proceduri de fertilizare in vitro care nu au avut succes, reușise, în sfârșit, să rămână însărcinată. Sarcina era gemelară și ajunsese la 18 săptămâni, însă era încadrată la risc.

La începutul lunii iunie, femeia a ajuns la Maternitatea Giulești după ce a observat scurgeri de lichid amniotic. Medicii au decis s-o interneze și să îi facă un cerclaj, o intervenție prin care colul uterin este susținut pentru a reduce riscul pierderii sarcinii. Acolo a rămas internată aproximativ două săptămâni, iar la externare, în documentele medicale era menționat că starea generală era bună, deși diagnosticul includea în continuare riscul de avort.

În dimineața de după externare, starea gravidei s-a agravat rapid. A fost preluată de un echipaj SMURD și transportată înapoi la Maternitatea Giulești. Familia spune că, deși ajunsese acolo cu sângerări, frisoane, vărsături și dureri insuportabile, medicii ar fi considerat că este vorba despre un atac de panică. Rudele susțin că Georgiana ar fi rămas ore întregi în salon, primind doar calmante, în timp ce continua să ceară ajutor. Abia spre seară, după ce durerile deveniseră insuportabile, medicii au decis întreruperea sarcinii.

Georgiana a murit din cauza infecției

În jurul orei 22:00, Georgiana a fost dusă în sala de operație, iar medicii au fost nevoiți să îi scoată uterul. În cursul nopții, femeia a fost transferată de urgență la Spitalul Universitar, însă starea ei era deja critică. Medicii de acolo nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Potrivit certificatului medico-legal, cauza decesului a fost o corioamniotită severă, o infecție a membranelor care învelesc fătul și lichidul amniotic. Aceasta a evoluat spre septicemie, necroză uterină și, în final, insuficiență multiplă de organe. Conform concluziilor medico-legale, unul dintre gemeni ar fi murit în uter. Ulterior ar fi murit și cel de-al doilea, iar infecția s-a răspândit rapid în organism.

Rudele tinerei spun că medicii de la Maternitatea Giulești i-au ignorat simptomele. Acum vor să depună plângeri penale pentru malpraxis.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies