Prima problemă în prima zi cu șantier pe Bd. Ferdinand, pentru modernizarea șinelor de tramvai. Un șofer acuză că semnalizarea rutieră lasă de dorit | Sursa foto: Captură Google Maps
Azi au început lucrările de modernizare a șinelor de pe Bulevardul Ferdinand și pe alte străzi și bulevarde din Sectorul 2, motiv pentru care au fost instituite restricții de circulație și modificări în circulația liniilor de tramvai.
Mulți bucureșteni din Sectorul 2 s-au bucurat pentru demararea acestui proiect, însă situația din teren nu e chiar roz. Un șofer spune că șantierul nu este bine semnalizat.
Prima problemă de pe noul șantier de modernizare a șinelor de tramvai: semnalizarea
Un șofer din comunitatea „Info Trafic București și Ilfov” acuză că semnalizarea șantierului pentru schimbarea șinelor de tramvai de pe Bulevardul Ferdinand nu este realizată bine. El a explicat motivul.
Bulevardul Ferdinand I (segment cuprins între intersecția cu Mihai Bravu – intersecția cu Str. Traian) închis pe ambele sensuri pentru lucrări la infrastructura STB.
Extrem de prost semnalizat, au lăsat breteaua de dreapta liberă (din Mihai Bravu) dar au montat panouri cu accesul interzis la 20 m pe Ferdinand…, a scris membrul grupului.
Sursa foto: Captură Google Maps
Au început lucrările de modernizare a șinelor de tramvai pe mai multe străzi și bulevarde din Sectorul 2
Pentru șantierele de modernizare a infrastructurii de transport public de pe Bd. Ferdinand I (între Șos. Mihai Bravu și Str. Traian) și Bd. Dimitrie Pompeiu, Șos. Petricani, Bd. Lacul Tei, Str. Maica Domnului, Str. Reînvierii și Str. Turmelor, s-au făcut modificări în circulația STB.
Astfel că de azi, 21 martie, patru linii de transport public sunt suspendate (14, 17, 36, 70), alte patru funcționează pe trasee modificate (69, 85, 101, N120). Totodată, a fost înființată și o linie navetă de autobuz cu indicativul 685.
Iată lista cu modificări:
Liniile de tramvai 14, 17, 36și linia de troleibuz 70vor fi suspendate.
Linia 69va funcționa pe un traseu modificat, între terminalele „Bd. Basarabia” și „Valea Argeșului”, astfel: „Bd. Basarabia”, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Str. Constantin Brâncuși, Str. Baba Novac, Str. Dristorului, Str. Delea Nouă, Str. Delea Veche, Str. Budilă, Str. Țepeș Vodă, Str. Popa Nan, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Piața Operei, Bd. Eroii Sanitari, Str. Doctor Carol Davila, Bd. Eroilor, Str. Bagdasar Dumitru, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Str. Răzoare, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Valea Argeșului, „Valea Argeșului”, cu întoarcere pe Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de sud), Bd. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Doctor Rainer Francisc Iosif, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Piața Operei, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Bd. Pache Protopopescu, Str. Popa Nan, Str. Delea Veche, Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuși, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, terminal „Bd. Basarabia”.
Linia 85va funcționa pe un traseu modificat, între stația „Aura Buzescu” și capătul de linie „Gara de Nord”, astfel: stația „Aura Buzescu”, Str. Vatra Luminoasă, Str. Matei Voievod, Str. Popa Nan, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Calea Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, „Gara de Nord”, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Vasile Pârvan, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Bd. Pache Protopopescu, Str. Popa Nan, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, stația „Aura Buzescu”.
Călătorii din zonele unde nu vor mai circula troleibuzele liniilor 69și 85vor fi preluați de linia navetă de autobuz 685, care va intra în funcțiune tot de sâmbătă, 21 martie, pe traseul: „Baicului”, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Șos. Mihai Bravu, Bd. Pache Protopopescu, stația „Traian” și retur, cu ȋntoarcere ȋn rondul Piața Pache Protopopescu.
Linia 101 va funcționa în ambele sensuri pe Str. Ziduri Moși și Șos. Colentina, astfel: „Faur”, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Postăvarul, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Chișinău, Șos. Pantelimon, Str. Ziduri Moși, Șos. Colentina, Piața Obor (întoarcere în rond), Șos. Colentina, „Bucur Obor” și retur.
Linia N120va funcționa pe traseul de bază între „Piața Unirii 2” și Piața Pache Protopopescu, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Bd. Pache Protopopescu, Șos. Mihai Bravu, Bd. Ferdinand I, apoi traseul de bază.
Constructorul PORR avansează cu lucrările de modernizare a șinelor de tramvai pe Lotul 1, pe Bulevardul Theodor Pallady, între 1 Decembrie 1918 și Complex Titan, potrivit Mobilitate.eu, care mai
Primăria Municipiului București prezintă stadiul lucrărilor pentru modernizarea șinelor de tramvai de pe Lotul 6, pe o distanță de 5,5 km. Administrația informează că, zilnic, se află
Brigada Rutieră a anunțat în cursul zilei de astăzi noi restricții temporare de trafic în București, începând de joi, 26 martie ora 10:30, când circulația vehiculelor va fi închisă pe