Prima operaţie pe inimă, în noua secţie de cardio-chirurgie a Spitalului Marie Curie: Maria de 6 ani

Luni, la Marie Curie, în secţia de cardio-chirurgie pentru copii, inima Mariei, o fetiţă de doar 6 ani, a reînvăţat să bată. De data asta corect. Inima ei a fost prima operată într-o clinică nou-nouţă, cu dotări de top, care a stat mai bine de doi şi jumătate închisă.
Boala Mariei a fost descoperită la un control de rutină, povesteşte Alina, mama fetiţei. Copilul ei avea doi ani şi provenea dintr-o sarcină gemelară. Născuse la termen, băiat şi fetiţă, şi nimeni nu i-a spus în spital că bebeluşii ar avea vreo problemă. Pe la 3 luni însă, avea să se sperie groaznic când, imediat după baie, Maria s-a moleşit toată. „Nici medicii de la Salvare n-au mai ştiut ce să ne zică. Mai târziu, pe la 3 ani, a mai avut un moment – aşa ca un leşin, şi a căzut. Apoi, pe la 5, încă un episod. Dar ea nu e o fată moale, e foarte activă. Aleargă mai mult decât fraţii ei”, îşi descrie Alina fetiţa. Detalii, pe gândul.info.
Maria a fost operată în cadrul primei misiune din cadrul programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice iniţiat de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu clinica San Donato şi fundaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo. Misiunea – la care participă şi medici şi asistenţi de la spitalul Marie Curie – va dura până joi, timp în care se vor efectua mai multe operaţii pentru corectarea unor malformaţii congenitale cardiace.
Amenajată pe o suprafaţă de 750 de metri pătraţi, cu două săli de operaţii şi cel mai performant angiograf din ţară, secţia de cardio-chirurgie de la Marie Curie a avut până de curând lacăt pe uşă. Asta după ce, pentru realizarea ei, s-au investit 4,2 milioane de euro. Banii au provenit din donaţii, 1,8 milioane strânşi de Asociaţia Inima Copiilor, iar restul până la 4,2 milioane au reprezentat contribuţia Ministerului Sănătăţii.