PRIMELE FOTOGRAFII cu noul metrou care va circula în Capitală. Cum arată trenul CAF de București

de:
16 sept. 2013
13 Afișari
PRIMELE FOTOGRAFII cu noul metrou care va circula în Capitală. Cum arată trenul CAF de București

Trenurile, construite de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles S.A, care au fost fotografiate chiar în Spania, au indicativele BM3 (Bucharest Metro). Fotografiile au fost postate pe forumul metrouusor, de către subway guru. 

Cele 16 trenuri costă 97 de milioane de euro, fără TVA. Doar primele patru provin integral din Spania, restul de 12 urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Griviţa.

Achiziţia celor 16 trenuri de metrou este prevăzută în Acordul de finanţare pentru modernizarea metroului din Bucureşti, semnat cu Banca Europeana de Investiţii în toamna anului 2009. Banii pentru noile trenuri sunt asiguraţi atât din credite BEI, cât şi de la bugetul de stat. Aceasta este prima etapă a proiectului, în viitor urmând a se achiziţiona alte 21 trenuri noi de metrou, ce vor circula pe Magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei – Eroilor.

Noile trenuri au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 m lungime, şi patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 km/h. Pentru asigurarea compatibilităţii tehnice şi de exploatare integrală, Metrorex a achiziţionat şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation – Divizia Rail Control Systems (care va asigura montajul şi punerea lor în funcţiune). Pentru cele 16 seturi de sisteme Metrorex a plătit 4.940.000 euro fără TVA.

Trenurile CAF sunt compuse din câte şase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracţiune şi de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oţel inoxidabil, sistem îmbunătăţit de bare de sprijin pentru călători, uşi culisante cu autoblocare şi protecţie la prinderea persoanelor între uşi. Trenurile produse de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles circulă deja în Bruxelles, Istanbul, Barcelona, Roma, Madrid sau Sao Paulo

Cookies