Prima competiţie internaţională de dans irlandez din România

de:
09 sept. 2016
2 Afișari
Prima competiţie internaţională de dans irlandez din România

Astfel de competiții au loc anual în majoritatea țărilor europene, însă Bucharest Feis (pronunțat FESH) va fi prima competiție de dans irlandez organizată în regiunea noastră, spune organizatorul, STEYsha School of Irish Dance, din Bucureşti.

Competiția se va desfășura duminică, 18 septembrie 2016, între orele 08:00 – 18:00, la Centrul Sportiv Apollo (Bulevardul Energeticienilor nr. 5, București) și se anunță competitori din numeroase țări europene: România, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Polonia, Rusia, Serbia, Elveția, Marea Britanie și Ucraina.

Competiția va fi jurizată de doi arbitri certificați: Esther Bromley (Anglia/Italia) și Maire Treacy-Dixon (Irlanda), iar muzica va fi asigurată live de muzicianul specializat, Kristian Fisl (Cehia).

Concursul va fi un adevărat tablou al varietății dansului irlandez, competitorii fiind împărțiți atât pe niveluri de dificultate (de la începători până la campioni), cât și pe vârste (de la sub 8 ani până la peste 30 de ani). Aceștia își vor arăta aptitudinile în numeroase sub-competiții, iar Bucharest Feis nu ar putea fi complet fără o competiție specială cu tematică „Transylvania Land”, în cadrul căreia dansatorii vor interpreta prin dans și costume personaje mitice și folclorice românești.

Accesul la competiție va fi gratuit pentru vizitatori, sala Centrului Sportiv Apollo asigurând peste 400 de locuri în tribună, iar cei ce vor dori să profite de această ocazie pentru a se înscrie la un curs de dans irlandez vor putea face acest lucru chiar la Bucharest Feis.

Cookies