Prima cafenea din București din toate timpurile. Când a apărut, cum se chema și, mai ales, cum ne-a învățat turcul să tragem de cafele într-o mare lene

04 ian. 2022
11843 Afișari
Prima cafenea din București din toate timpurile. Când a apărut, cum se chema și, mai ales, cum ne-a învățat turcul să tragem de cafele într-o mare lene
Prima cafenea din București din toate timpurile. Când a apărut, cum se chema și, mai ales, cum ne-a învățat turcul să tragem de cafele într-o mare lene

“Senzația Bucureștiului de altădată” este o colecție de istorioare din Bucureștii vechi, culese, inspirate și repovestite din cărțile care vorbesc despre oraș. De prin carte adunate și pe internet redate. Astăzi, după sărbători, o să vă spun cam tot ce am aflat despre relația bucureștenilor cu cafeaua. Datează fix de pe vremea când a ajuns și la noi porumbul, Sfânta mămăligă. Cafeaua, ”Vinul Orientului”, nu ne-a îmbătat chiar din prima, a fost mai degrabă pretext pentru vorbărie și lene.

Când mai auzi că “bei cafea ca turcu’ ”, să știi că vorba are în ea un mare sâmbure de adevăr. Turcu’ i-a învățat pe bucureșteni să bea cafele, turcu’ le-a dedat la lenea de dinainte și de după cafeluță. Ce mai putem să facem acum, când sărbătorile s-au dus de parcă nici n-au fost? Ce? Să bem cafea cu cana, să ne alinăm rana.”Kahve tutun / Keyifler butun” înseamnă în limba turcă: “tutun și cafea, chefuri sadea”. Chefurile sadea sunt deja pa, așa că astăzi vă invit să bem cafea. Atât am putut azi să rimez.

cafenea, otomana, veche
Kahve tutun / Keyifler butun” înseamnă în limba turcă: “tutun și cafea, chefuri sadea”.

Turcul Hamie ținea o “Kahvenea” la București în anul 1667

Bucureștenii au luat obiceiul de a sorbi cafele de la turci, iar turcii de la arabi. Prima mențiune documentară a unei cafenele în București apare în anul 1667,  spune profesorul Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor”. Cică era în Târgul de Sus o “cahvenea” ținută de un turc, Hamie, fost seimen (soldat din corpul militar al ienicerilor, n.r.) al Sultanului. Hamie avea “kahvesi”, adicătelea cafea cu caimac, tare de rămânea zațul în jumătate de ceașcă.

turci, old, cafele
Vinul Orientului a venit de la turci, foto credit Pinterest.

Cafeaua, “Vinul Orientului”, a ajuns la noi cam o dată cu mămăliga

Dacă te gândești că Nicolae Iorga susține că porumbul a apărut prima dată la Timișoara în anul 1690, înseamnă că tot cam în acele timpuri a ajuns și cafeaua la noi, cam deodată cu mămăliga. De cafea se bucură familia domnitorului, dar era și “tain” pentru mai marii turci veniți la București.

În Anatefterul lui Brâncoveanu se spune că în “7 iulie 1696 Măria sa Hanul de oaste îi dă 15 oca de cafea lui Ianachi Clucer”, din aceea parțial prăjită pentru că otomanii exportau în afara imperiului doar cafea prăjită sau parțial prăjită ca să nu, Doamne ferește, să se apuce careva să-și facă plantație în fundul curții.

Bună, dar costă. În București o cafea e mai scumpă decât în Roma sau Madrid (Studiu)
sursa: pixabay.com

Stăteau turcii la taifas cu ciubuce și zaharicale, leșinați pe perne moi, cu havuzuri pe terase, cu poeți și trubaduri. Ghicitorii în cafea se numeau “kahve fali”, iar vicioșii (adică dependenții) “kahve tiryakisi”. Exista cafea pentru oboseală (yorgunluk kahvesi), pentru luat o pauză (mola kahvesi), cafea cu sare (tuzlu kahv), cafeaua pețitorilor (goruculer kahvesi) și cafeaua “kahvedasului”, adică a “tovarășului” de cafea.

cafea, turceasca

Gheorghie Cafegiul vindea și “filigeane” și “zarfuri”, adică cești și suporturi metalice pentru ele

Tot Constantin C. Giurescu în “Istoria Bucureștilor” spune că în anul 1727, în București, s-a pomenit o prăvălie a lui Gheorghie cafegiul, care vindea și filigeane și zarfuri, adicătelea cești și suporturi metalice pentru ele. Nu știm de ce, dar Gheorghie Cafegiul era scutit de impozitul pe “fumărit” și “cămănărit”. Taxa pe fumărit a fost o dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în secolul al XVII-lea, pusă pe fiecare coș de fum al caselor. Iar “cămănăritul” însemna totalitatea veniturilor domniei provenite din vămi, ocne și impozite indirecte.

cafegii, cafea, litografie veche
Cafeaua, un pretext pentru vorbă si sah. Veche scena din Stambul.

Tahmis” era locul unde se prăjea și se râșnea cafeaua

Filigean” vine din persană și înseamnă “ceașcă fără toartă” iar “zarf” vine din turcă și este suportul metalic pe care se punea felegeanul sau paharul cu ceai sau cafea. “Tahmis” era locul unde se prăjea și se pisa cafeaua. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe Podul lui Șerban Vodă sau al Beilicului, despre care am mai scris aici, exista o cafenea mereu deschisă, chiar și în timp de molimă când “adunările de popor” erau interzise.

Cafenea veche din Stambul, foto credit Pinterest.

La Podul Beilicului alergau toți bucureștenii să vadă, să admire și-apoi, cum e firea romanului, să râdă și să zeflemisească”

În 1776, Alexandru Vodă Ipsilanti zidește Casele Beilicului, pe Podul lui Șerban Vodă, pentru turcii, pașalele, emirii, mumbașirii și capigiii cari veneau să aducă Domnului ordine, înștiințări, vești bune sau vești rele de la Constantinopole. Într-aceste case, cari se aflau cam pe unde este acum podul Dâmboviței, turcii erau hrăniți pe socoteala domniei atât cât stau în capitală. (..) Podul este ulița care, înainte de Podul Mogoșoaiei, a văzut cele mai multe alaiuri și ceremonii pe dânsa. Intrarea cu alai a Domnilor, a Doamnelor și Beizadelelor Domnului, intrarea cu alai a slăvitului firmam împărătesc, a unui Pașă mai mare, a unui elci, adică ambasador creștin singur sau cu Madama Măriei sale, toate acestea se făceau pe Podul Beilicului, pe care alergau toți bucureștenii să vadă, să admire și-apoi, cum e firea romanului, să râdă și să zeflemisească””, G. I. Gion “ Istoria Bucureștilor”, București 1998. Editura “ Fundația Culturală Gheorghe Speteanu”.

Era o cahvenea pe Podul Beilicului, care se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată închisă, nici în timp de ciumă”

Întreg orașul era pe Podul Beilicului. Toate cârciumile și toate cafenelele gemeau de lume. Era o cahvenea pe podul Beilicului, care se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată închisă. Cahveneaua această era cea de lângă Casele de Beilic. Nici chiar în timp de ciumă această cafenea nu se închidea pentru ca să nu se supere mosafirii turci trași la casele de Beilic”, pagina 368, G. I. Gion “ Istoria Bucureștilor”, București 1998. Editura “ Fundația Culturală Gheorghe Speteanu”.

Cafenelele erau supravegheate de stăpânire ca să nu bârfească lumea domnia și să-i vină poftă de răzmeriță

Cafenelele din București erau supravegheate de stăpânire “ca să nu se facă vorba despre domnie și despre “devlet” (împărăția turcească, Imperiul Otoman, n.n). Pentru că în astfel de locuri cu caimac se apuca lumea să bârfească domnia și să-i vină idei de revoluție. După 1800 în București încep să apară și cafenele simandicoase, europene, cu mese și scaune,  ba chiar și cu mese de biliard. Profesorul Giurescu pomenește de unul, Huverstrome, un neamț care avea cafenea cu biliard în anul 1801 lângă poarta Bisericii Domnești de la Curtea veche.

cafea, ceasca
Foto credit Pinterest.
Crâșmele și pivnițele sunt foarte frecventate, cafenelele nu au însă un renume prea bun”

Primul care a deschis cafenea cu biliard la București a fost bărbierul Michel sau Michali, un venețian. Profesorul Giurescu scrie că în decembrie 1785, Michel avea printre clienți chiar și un consul. “O masă cu picere și pervazul de biliard” a avut și Papazoglu, în anul 1828, patron de han. I-a vândut-o lui Chir Antonache, “sudit vretanicesc”, britanic adică. Călătorul german Sturmer trece prin București în anul 1816 și notează: “crâșmele și pivnițele sunt foarte frecventate, cafenelele nu au însă un renume prea bun”. În aceste locuri de pierdut vremea se aflau și damele care ghiceau în cafea. Purtau “rochie de coftirie cu fâșii de mătasă”. “ Rochia răsluită / în spate răscroită / La brâu cu paftale / Paftale cu bolduri, / Lăsate pe șolduri / Paftale cu zale / Lăsate pe șale”.

Potrivit unei catagrafii (ăsta e un fel de recensământ) din 1819, în București erau 31 de cafenele. Călătorul italianul Domenico Zaneli spune că localurile erau de două feluri, unele cu ziare și biliard și celelalte “de modă turcească, toate înnegrite de fumul ce iese neîntrerupt din sutele de lulele pe care le vezi mereu în mâna mușteriilor care stau toată ziua, ca niște automate, pe băncile cele unsuroase”. Cea mai de frunte cafenea a fost ținută, începând cu anul 1853, de Fialkovski, un polonez românizat. Localul se afla în piața Teatrului Național și a rămas deschisă până în 1898. Pe acolo au trecut Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Xenopol și Matei Millo. Și mai era una de lux lângă terasa Oteteleșanu, în partea opusă pieței Teatrului, unde se afla azi Palatul Telefoanelor, despre care am scris aici.

casa, tirgovetului, bucuresti
Cea mai veche și mai frumoasă Casă de Târgoveț din vremea Bucureștiului fanariot rezistă și astăzi. Linga ea se aflau Casele Beilicului. Foto credit Lorant Mihat.
Serbeturi, dar ce șerbeturi! De o mie de soiuri, de trandafiri, de șocolată, de vanilie, unul mai gustos și mai aromat decât altul”

În anul 1872, potrivit Dicționarului statistic al României, întocmit de Dimitrie Frunzescu, în București existau o sută de cafenele mari și mici. În unele, pe lângă cafea, se vindeau confeturi, adică bomboane, zaharicale și șerbeturi. “Serbeturi, dar ce șerbeturi! De o mie de soiuri, de trandafiri, de șocolată, de vanilie, unul mai gustos și mai aromat decât altul. Acestea se pot vedea la toate cofetăriile și cafenelele, dar în special la acelea care au scaune afară pe uliță. Să știți că după plimbare cucoanele vin să se răcorească aici cu înghețată oferită de cavalerii amabili. Înghețata e o adevărată minune, și nici nu-i scumpă, un leu porția”.

Cafea, indiene și caroline cu frișcă vă doresc kahvedasilor din plin pentru anul 2022. Ce am mai scris din “Senzația Bucureștiului de altădată” se află mai jos:

Cookies