Prigoană, urmărit video non-stop. VEZI CINE ÎL SPIONEAZĂ

de:
30 aug. 2012
0 Afișari
Prigoană, urmărit video non-stop. VEZI CINE ÎL SPIONEAZĂ

Primarul Robert Sorin Negoiţă a anunţat că va instala mai multe camere video în zonele vulnerabile din Sectorul 3. Pe lângă supravegherea comerţului ilicit şi a gradului de infracţionalitate, edilul vrea să monitorizeze şi modul în care firma de salubritate Rosal îşi face treaba în sector. 

Astfel, potrivit caietului de sarcini scos la licitaţie de administraţia locală, „sistemul de supraveghere video implementat va fi capabil să asigure monitorizarea unor zone de interes de pe raza sectorului 3 Bucureşti şi va permite monitorizarea stării de întreţinere a salubrităţii în unele zone din Sectorul 3 cu mare impact social”, se menţionează în document. 

De altfel, una din promisiunile din campania electorală a lui Robert Negoiţă a fost să elimine taxa de gunoi din Sectorul 3. Până în prezent a reuşit să obţină de la Rosal doar scutirea de la plată a bucureştenilor pentru transportul gunoiului menajer, pe o perioadă de trei luni, începând de la 1 august, după cum B365.ro a scris în exclusivitate aici. Între timp, edilul Robert Negoiţă a anunţat că vrea să îşi facă firmă de ridicat gunoiul la care unic acţionar să fie Consiliul Local Sector 3. Decizia de înfiinţare a societăţii S.C. SALUBRITATE C.L.S3 S.R.L. a fost aprobată de consilierii locali la jumătatea lunii iulie. 

O treime din afacerea Rosal este asigurată de Sectorul 3

Contractul dintre Rosal şi Primăria Sectorului 3 privind serviciul de salubrizare datează din anul 1999, când primar al Capitalei era Viorel Lis, documentul fiind reînnoit constant de atunci prin multiple acte adiţionale. Afacerile s-au perpetuat şi în timpul celor două mandate ale fostului primar PDL Liviu Negoiţă la Sectorul 3 (anii 2004-2012),contractul fiind unul dintre cele mai bine păzite secrete ale ex-edilului cu deputatul PDL, Silviu Prigoană, fost acţionar în cadrul firmei, după cum B365.ro scria aici în premieră. Astfel, s-a ajuns ca o treime din afacerile Rosal să fie asigurate de contractul cu Sectorul 3

Contractele de salubrizare din Bucureşti au ridicat multiple probleme, de-a lungul timpului. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în noiembrie anul trecut, încetarea tuturor contractelor de salubrizare, încheiate între primăriile de sector şi firmele private, în urma unei investigaţii ce a fost declanşată de Consiliul Concurenţei din cauza condiţiilor dubioase în care au funcţionat, fără licitaţie publică. După mai bine de jumătate de an de aşteptare, situaţia a rămas neschimbată, o singură administraţie locală din Capitală reducând sensibil durata contractului. Detalii găsiţi aici

27 de camere video în 16 zone vulnerabile din Sectorul 3

Până la sfârşitul anului urmează să fie instalate 27 de camere de supraveghere în 16 zone vulnerabile din Sectorul 3, respectiv str. Prisaca Dornei cu Aleea Codrii Neamţului, Calea Vitan cu Splaiul Unirii, Calea Vitan cu Bdul. Energeticienilor, Bdul. Râmnicu Sărat cu str. Istriei, Bdul. 1 Decembrie 1918 cu str. Postăvarului, str. Fizicienilor cu str. Danubiu, Piaţa Alba Iulia, Calea Vitan cu centrul comercial Mall, str. Lucreţiu Pătrăşcanu cu Bdul. Basarabia, str. Feteşti cu str. Gura Ialomiţei, Bdul. Theodor Pallady cu str. Jean Steriadi, Bdul. Octavian Goga cu str. Nerva Traian, Bdul. 1 Decembrie 1918 cu Faur Poarta 4, Şos. Mihai Bravu cu Bdul. Decebal, str. Liviu Rebreanu cu str. Barajul Dunării şi Şos. Mihai Bravu cu Calea Vitan.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,25 milioane de lei, două treimi din sumă fiind asigurată din fonduri europene.

Cookies