Silviu Prigoană a fugit din PDL

de:
10 sept. 2012
0 Afișari
Silviu Prigoană a fugit din PDL

Silviu Prigoană a anunţat că va activa ca deputat indepentent, în continuare, cu toate că surse politice susţineau că se va înscrie în PSD. Deputatul Silviu Prigoană şi-a depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, demisia din grupul PDL, el precizând că va activa din 10 septembrie ca parlamentar independent.

Demisia lui Prigoană din grupul PDL urmează să fie prezentată în plenul Camerei Deputaţilor.

De altfel, fiul lui Silviu Prigoană, Honorius, care a candidat din partea PDL la un post de deputat, a anunţat trecerea sa la PNL, în urmă cu o săptămână.

Zvonurile referitoare la plecarea lui Prigoană senior din PDL datează din urmă cu trei săptămâni.   Deputatul PDL și vicepreşedintele la Biroului Parlamentar al Organizaţiei PDL Sector 3 Dan Radu Zătreanu declara, pentru NewsIn, că Silviu Prigoană și-ar fi depus demisia la Biroul Permanent Național al PDL. „Da. Eu așa știu. Și-a depus demisia la BPN. Și mi-a spus mai demult că are intenția să demisoneze din partid. Eu nu am văzut demisia, dar așa am auzit de la mai mulți colegi”, a explicat acesta.

Cookies