ȘTIRI

Fostă prezentatoare TV, șefa Biroului de implementare a MASTERPLANULUI. Reacția Ministerului

Ministrul Ioan Rus a numit-o in functia de sef al Biroului de implementare a master planului pentru transporturi al Romaniei pe Daniela Berinde, o fosta prezentatoare TV care i-a fost pentru cateva luni consiliera de imagine si care nu are nicio specializare in domeniu, arata Centrul de Investigatii Media.ro.  
 
Ministerul Transporturilor a transmis, într-un comunicat de presă, că „Daniela Berinde nu a fost „numită” pur si simplu în funcţia de şef al Biroului de Implementare a Master Planului General de Transport de către ministrul Ioan Rus”.
 
Astfel, Ministerul Transporturilor precizează că „Daniela Berinde a susţinut un examen pentru ocuparea postului de şef birou, în cadrul Biroului de Comunicare şi Relaţii Instituţii Financiare Internaţionale, în cadrul Direcţiei Generale Managementul Fondurilor Europene, în condiţiile Legii nr. 188/1999. În baza HG nr. 21/2015, a avut loc restructurarea Ministerului Transporturilor, prin trecerea AM POST de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Fondurilor Europene. În aceste condiţii, doamna Daniela Berinde, conform Legii nr. 188/1999, a putut opta pentru ocuparea unei funcţii similare vacante în cadrul noii organigrame a Ministerului Transporturilor, în cadrul Direcţiei Generale Management şi Strategie – şef birou – Biroul implementare MASTER PLAN. Menţionăm că, numirea funcționarilor publici se face în condițiile Legii nr. 188/1999 prin ordin al ministrului pentru fiecare dintre aceștia.”
 
Mai mult, în comunicatul remis redacției se menționează că „ocuparea unui post în administrația publică centrală se face prin concurs organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu îndeplinirea cerințelor stabilite de legislație, prezentate în anunțurile aferente desfășurării concursului.”
 
De asemenea, biroul de presă al Ministerul Transporturilor anunță că „Biroul de implementare MASTER PLAN din cadrul Direcției Generale Management și Strategie gestionează la nivel administrativ master planul general de transport la nivelul infrastructurii naţionale”.
 
„Implementarea efectivă a proiectelor Master Planului General de Transport se realizează de către companiile din subordinea sau sub autoritatea ministerului (CNADNR, CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă, C.N.Aeroporturi București) în coordonarea Direcției Generale Management și Strategie din cadrul Ministerului Transporturilor”, anunță Ministerul Transporturilor.

Intrebat de Centrul de Investigatii Media in ce masura trecutul profesional o recomanda sa se ocupe de soarta infrastructurii de transport a Romaniei pentru urmatorii ani, Ministerul Transporturilor a raspuns insa ca, potrivit „prevederilor articolului 49 din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, CV-ul nu face parte din documentele care trebuie depuse la dosarul de concurs”.  

Fostul jurnalist conduce o echipa formata din doi ingineri si patru economisti. Biroul de implementare a master planului are ca obiectiv general „planificarea, dezvoltarea, monitorizarea, administrarea si intretinerea master planului general de transport la nivelul infrastructurii nationale.”  

Conform ordinului de numire in functie, obtinut de Centrul de Investigatii Media, Daniela-Angela Berinde primeste lunar un salariu de baza de 9.370 de lei si un “spor pentru conditii vatamatoare” de 627 de lei.

Potrivit Centrului de Investigatii Media, din informatiile disponibile online reiese ca doamna Berinde a lucrat la Radio Contact, NCN, TVR Cluj, de unde a fost apoi detasata o perioada in Bucuresti, ca reporter la Stirile TVR. 

Din 2011 a fost numita redactor sef la Transilvania L!VE, televiziune controlata de omul de afaceri clujean Arpad Paszkany, unde a prezentat jurnalul de stiri. 

A trecut apoi pe la Digi 24, dupa care a intrat in echipa lui Ioan Rus la Ministerul Transporturilor, fiind consilier personal al acestuia pe probleme de imagine si relatii cu mass-media.

 
 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button