Prezență redusă la serviciu pentru toți salariații din București, de astăzi. Noi reguli COVID-19 impuse angajatorilor

11 oct. 2021
314 Afișari
Prezență redusă la serviciu pentru toți salariații din București, de astăzi. Noi reguli COVID-19 impuse angajatorilor
Prezență redusă la serviciu pentru toți salariații din București, de astăzi. Noi reguli COVID-19 impuse angajatorilor

Salariații își vor reduce prezența la serviciu. Toți angajatorii din București trebuie să se supună unor noi reguli anti-Covid. Măsura este în vigoare începând din 9 octombrie timp de două săptămâni, până pe 23 octombrie.

Noi reguli au fost impuse în București, de data aceasta pentru angajatori, întrucât incidența cazurilor Covid-19 este în creștere. Companiile private sau publice trebuie să se supună noilor reglementări decise la nivelul Bucureștiului de CMBSU (Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență).

Sarariații trebuie să-și reducă prezența fizică la serviciu. Măsura se aplică din 9 octombrie timp de 14 zile. Dispoziția este complementară celorlalte măsuri pentru a evita aglomerația din mijloacele de transport în comun în condițiile creșterii cazurilor de îmbolnăvire cu virusul Sars-CoV-2.

Rata de infectare în București este, luni, 11 octombrie, de 14.2 la mia de locuitori.

Noi reguli sunt în vigoare în București pentru angajatori

CMBSU a decis că angajatorii au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Prima recomandare a CMBSU este desfășurarea activității de către salariați în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, însă acolo unde acest lucru nu este posibil s-a dispus împărțirea în grupe de lucru.

„În vederea evitării aglomerării transportului public, următoarele categorii au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră:

– angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare,
– regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați”, se arată în decizia CMBSU din 9 octombrie.

Alte dispoziții aflate în vigoare pentru salariați:

Masca de protecție se poartă în toate spațiile publice deschise și închise, inclusiv în birouri, cu două excepții.
– angajatul care este singur în birou;
– persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii.

Potrivit prefectului Capitalei, Jandarmeria și Poliția vor face controale în locurile aglomerate, cum ar fi piețele sau mall-urile, pentru a verifica dacă măsurile de protecție anti-COVID-19 sunt respectate.

Suplimentarea mijloacelor de transport public în București

Primăria Capitalei a anunțat suplimentarea mijloacelor de transport public în comun pe 48 de trasee:

• începând cu 11 octombrie, pentru 16 linii de transport în comun, respectiv liniile 25, 36, 55, 85, 86, 93, 112, 117, 123, 137, 139, 162, 163, 226, 301, 330.
• din 18 octombrie va fi suplimentat numărul de curse pentru alte 32 de linii: 101, 102, 103, 105, 106, 116, 122, 131, 135, 138, 141, 173, 178, 205, 220, 221, 222, 243, 253, 278, 313, 331, 368, 382, 405, 434, 438, 443, 446, 447, 448, 783.

Cookies