„Previziuni fatale, decizii finale, replici conflictuale, toate-n drumurile tale”. Zău c-ar ieși o reclamă simpatică la STB

🚌 În 226, o tinerică amărâtă tare i se confesează cuiva la telefon. Pare că nu găsește soluții… Dar să nu ne pripim cu concluziile:

„Băi, am și io un noroc… Cum e nașa, așa e și fina! Io mă dau de ceasu’ morții, să le iau ce e mai bun… După aia nu dorm noaptea, că parcă tot nu le-am luat destul… Și pe ele le doare-n fleașcă! Ia să mai răresc io prietenia asta, că nu m-aleg cu nimic de pe urma ei!”

🚌 Cu telefonul la ureche, o femeie care pare la capătul răbdării se rățoiește profesionist la cineva:

– Nu e, Gina! Ce nu-nțelegi că nu e?! „O fi, o fi… ” O să și fie! Așa n-o să facem niciodată nimic!

(S-o vorbi preponderent românește pe traseele STB, dar, chiar și-așa, unele replici în graiul strămoșesc au nevoie de subtitrare).

🚌 Gașcă veselă în autobuz: trei fete și-un băiat. Ele chicotesc, el tace. La un moment dat, o brunetă decide să se desprindă din conversația cu fetele și se îndreaptă către puști:

– Auzi, tu mergi la sală?

Băiatul zâmbește, ezită, dar în cele din urmă răspunde mândru:

– Da!

Ce nu știe bietul de el e că obrăznicătura cu plete negre n-o să se mulțumească doar cu atât:

– Cu ce antrenor faci?

Adolescentul e și mai ezitant decât la prima întrebare:

– Fac fără antrenor. 

– A, păi în doi ani o să mori!

Copilul își revine cu greu din uluială. Dar își revine și, cu voce pierită, cere explicații:

– De ce?!

– Fiindcă faci exerciții aiurea!

🚌 Pe scaunele din spatele autobuzului s-au așezat un el și o ea. El, bărbos, foarte tatuat, cu piercing-uri. Ea, prințesă, cu poșetă Vuitton și unghii lungi, zugrăvite savant în alb și roz. El are o privire intensă. Pare că e gata să deschidă o discuție neplăcută. Totuși, nu scoate o vorbă, în schimb se pornește ea pe vorbit:

– Ne-am înțeles, da? Te dai jos la Crângași și de-acolo iei metroul! Că altfel iar mă trezesc că aștepți două ore și iar ne certăm!

Bărbatul continuă să tacă, din ce în ce mai posac. Prințesa nu se lasă:

„Iar ai muia aia care mă enervează pe mine?! Pfoai, cât poți să mă enervezi! Îți zic, așa n-o mai ducem mult!”

E fascinantă diferența între aspectul lor și modul în care se comportă. El, cu tot aerul lui de „băiat rău”, e pașnic și defensiv. Ea, blondă, plină de bijuterii și aparent fragilă, se transformă în Godzilla, odată ce deschide gura. La un moment dat, plictisită să-i tot facă reproșuri bărbosului, scoate din poșetă mobilul. Și-atunci se lămurește misterul: telefonul e-ntr-o husă roz, dar imprimată cu blazonul Rapidului. În secunda în care începe să butoneze, observ și ce scrie pe două dintre unghiile ei foarte lungi, date cu ojă alb și roz: „1923”. Pariez că felul ei de-a vorbi e preluat direct din galerie.