SMART CITY

Prevenirea victimizării minorilor, în atenţia Primăriei Sectorului 2

În cadrul acţiunii, cadre ale Poliţiei Române se vor întâlni cu aproximativ 50 de copii din cadrul sistemului de protecţie al Primăriei Sectorului 2 cărora le vor explica pericolele majore la care se pot expune la tot pasul, vor dezbate aspecte ce ţin de riscurile asociate navigării iresponsabile în mediul online, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie.

De asemenea, cei mici vor participa la concursul de desene cu tematică preventivă, acţiune ce se încadrează în evenimentul organizat la nivel naţional intitulat „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Cele mai reuşite desene se vor transforma într-o serie de mărci poştale, realizate cu sprijinul S.C. Romfilatelia S.A.

In perioada 21 – 25 mai 2018, la nivel naţional, se desfăşoară cea de a XIV-a ediţie a evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, organizat de către Poliţia Română, iar copiilor fiindu-le dedicată ziua de 22 mai.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button