Preţurile de consum au scăzut în iulie. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri

de:
12 aug. 2013
0 Afișari
Preţurile de consum au scăzut în iulie. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri

Cele mai mari reduceri de preţuri au fost înregistrate la categoriile „legume şi conserve de legume” – 13,3% şi „fructe şi conserve din fructe” – 4,49%, potrivit Mediafax.

Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%.

Cel mai mult s-au scumpit ţigările şi energia electrică, preţurile urcând cu 8,04%, respectiv 5,57%, iar în ceea ce priveşte serviciile principala creştere, de aproape 9%, este cea cu apa, canalizarea şi salubritatea.

Banca Naţională a României a redus săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

„La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei”, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În iunie preţurile de consum ale populaţiei au stagnat faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 5,37%.

Cookies