ARHIVA B365

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară, în cadrul unei declaraţii de presă, că a promulgat Legea Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi şi că, în continuare, aşteaptă să aibă loc ieftinirile promise la energie. 

„Înţeleg că Guvernul susţine că prin promulgare va scădea preţul la energie. Am promulgat legea de aprobare a ordonanţei şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energia electrică”, a declarat joi preşedintele Traian Băsescu.  

Factura la curentul electric ar putea să crească cu 50 la sută, din cauza preşedintelui Traian Băsescu, care refuză promulgarea legii privind amânarea certificatelor verzi de energie, susţinea recent premierul Victor Ponta. Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern de pe 12 martie. Scumpirea curentului electric urma sî fie simţită atât la nivelul consumatorului casnic, cât şi la nivelul companiilor. 

La rândul său, Băsescu a adus dovada certificatelor verzi: Ce spune Ponta este ori minciună, ori proba incompetenţei. „Ponta are obiceiul prost de a minţi. A spus azi nişte lucruri care nu au legătură cu realitatea, că ar fi blocată OUG 57 prin care se reducea numărul de certificate verzi pentru producătorii de energie. V-o arăt. Guvernul a considerat, pe bună dreptate, că numărul de certificate este mare, mai ales pentru perioada actuală şi a emis această ordonanţă care este în vigoare. Ce spune Ponta ori minciună, ori proba incompetenţei. Ordonanţa a produs efecte. Orodnanţa este în vigoare aşa cum este semnată de Ponta. Parlamentul a plagiat-o şi a produs nişte modificări. Reducerea de certificate e cea din OUG. De ce am trimis-o înapoi? Pentru că s-a încălcat Constituţia”, a spus miercuri seară preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei declaraţii de presă. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button