Președintele Nicușor Dan se declară, pe internet, profund îngrijorat de rezultatele studiului sociologic publicat azi de INSCOP și ICMER, care scoate la lumină o incredibilă nostalgie după Ceaușescu și comunism.
Potrivit cercetării, cam 7 din 10 români (mai exact, un procent de 66,2%) cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun
Sondajul, realizat de INSCOP Research la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) mai arată că peste 55% dintre români consideră că regimul comunist a fost mai degrabă benefic pentru țară. În mod paradoxal, în vreme ce 56% spun că regimul a fost bun, 81% subliniază că, în vremea comunismului, nu era libertate.

Într-o postare pe contul său oficial de Facebook, președintele Nicușor Dan comentează rezultatele studiului INSCOP:
„Mă îngrijorează profund rezultatele studiului prezentat astăzi de INSCOP și IICMER. În opinia mea, principalul motiv pentru care tot mai mulți români idealizează comunismul este dezamăgirea profundă față de clasa politică din ultimele trei decenii. Corupția, lipsa de transparență, promisiunile nerespectate și sentimentul de nedreptate au slăbit încrederea oamenilor în prezent și în viitor. Când speranțele sunt înșelate ani la rând, nostalgia devine o reacție firească, chiar dacă se bazează pe o imagine distorsionată a trecutului.”
Nicușor Dan mai spun că mitul bunăstării comuniste este și întreținut:
Sigur că această imagine falsă despre perioada comunistă este întreținută și de campanii de dezinformare, care încearcă să submineze valorile democratice și să ofere un trecut împachetat frumos, în timp ce ascund adevărul despre represiune, frică, foamete și lipsa de libertate. Faptul că două treimi dintre români îl consideră pe Nicolae Ceaușescu un lider bun arată cât de fragilă este memoria noastră colectivă și cât de ușor pot fi manipulate percepțiile atunci când statul nu investește suficient în educație istorică, civică și în comunicarea onestă cu cetățenii.”
Președintele mai spune că, „pentru a păstra democrația vie și relevantă, trebuie să combatem ferm dezinformarea, să redăm oamenilor încrederea prin politici publice corecte și să construim o societate în care dreptatea, echitatea și dezvoltarea reală să fie resimțite de toți cetățenii.”
Datele colectate de sociologi în perioada 25 iunie – 3 iulie 2025 arată:
Cei mai nostalgici sunt oameni peste 60 de ani, dar este surprinzător de mare și numărul tinerilor între 18–29 de ani care cred același lucru despre Ceaușescu și comunism.
Sursa foto colaj: Dreamstime