ARHIVA B365

Președintele Klaus Iohannis l-a acceptat pe Daniel Horodniceanu la șefia DIICOT

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, luni, CSM, spre consultare, stenograma şedinţei în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei la şefia DIICOT, Daniel-Constantin Horodniceanu, precum şi documentele avute în vedere în adoptarea Hotărârii prin care s-a dat aviz favorabil.

Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis în aceeaşi zi preşedintelui Klaus Iohannis documentele prin care s-a avizat numirea lui Daniel-Constantin Horodniceanu pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Daniel Horodniceanu a primit, în 4 mai, avizul favorabil de la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DIICOT, acesta primind cinci voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

Cine este Daniel Constantin Horodniceanu

Daniel Constantin Horodniceanu s-a născut la 26 mai 1974. În 1996 a absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității ”Mihai Kogălniceanu” din Iași, ca șef de promoție. Din 1997, este licențiat în drept al Universității ”L. Blaga” din Sibiu, conform agerpres.ro.

A ocupat funcțiile de: consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Iași (august-decembrie 1998); procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni (ianuarie 1999-mai 2000); procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani (iunie 2000 — iunie 2002); procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași (iunie 2002 — octombrie 2005); procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Iași (noiembrie 2005 — iunie 2006); procuror-șef al Biroului Teritorial Iași din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (iunie 2006 — iunie 2009); procuror în cadrul Serviciului Teritorial Iași în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (iunie 2009—iunie 2012).

În iunie 2012, a devenit procuror-șef în cadrul Serviciului Teritorial Iași în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În octombrie 2005, a fost numit de CSM ca formator de auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii. În noiembrie 2007, a devenit formator în probleme de etică și deontologie profesională a magistratului al Institutului Național al Magistraturii.

În perioada 15-19 aprilie 2008, a participat la conferința anuală organizată de Universitatea Stanford din California sub egida ”Forum of Contemporary Europe”, cu lucrarea ”Traficul de femei în Europa postcomunistă”.

Din septembrie 2014, este formator în vederea realizării proiectului ”Consolidarea capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale”, în cadrul Norway Grants — Programme RO 24 Strenghtening Judicial Capacity and Cooperation.

A publicat lucrările: ”Ghid de audiere a copilului în procedurile judiciare”, carte tipărită în 1.000 de exemplare cu sprijinul Reprezentanței UNICEF în România, sub coordonarea prof. dr. Mona Pivniceru și conf. dr. Cătălin Luca; ”The importance of compensation in traficking woman issue” în anuarul de lucrări pe anul 2009 al Forum of Contemporary Europe la Universitatea Stanford din statul California; ”Asistența victimelor — capitolul Protecția victimelor. Analiză legislativă”, lucrare publicată în 1.500 de exemplare sub egida Comisiei Europene în cadrul Programului de vecinătate România — Republica Moldova.

A obținut calificativul ”foarte bine” în toți anii de activitate în Ministerul Public.

Vorbește fluent limbile engleză și franceză. Este căsătorit și are trei copii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button