ȘTIRI

Preşedintele Iohannis, primit cu entuziasm şi aplauze de românii din Paris

Însoţit de Carmen Iohannis, soţia sa, aflată şi ea la prima vizită oficială alături de şeful statului, şi de ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, preşedintele Klaus Iohannis a sosit la Ambasada de la Paris la ora 19.30, unde peste 200 de români, membri ai comunităţii din Franţa, l-au aşteptat cu nerăbdare, informează Mediafax.ro.

Preşedintele a fost aplaudat câteva minute după discursul susţinut pe scena amplasată în Ambasada României la Paris. Românii din diaspora franceză au făcut, apoi, sute de poze cu Klaus Iohannis, care a socializat timp de mai bine de o oră cu cei prezenţi. Preşedintele a dat autografe pe cartea sa, „Pas cu Pas” şi a ascultat urările celor care doreau să îl felicite pentru victoria din alegeri.

Soţia sa s-a aflat tot timpul alături de Klaus Iohannis. Întrebată dacă s-a obişnuit cu noul rol, de primă doamnă, aceasta a spus că nu, şi că încearcă să se obişnuiască. Despre prima vizită în afara ţării, Carmen Iohannis a spus că a fost foarte călduroasă şi plăcută.

Mulţi dintre cei prezenţi erau originari din zona Sibiului şi afirmau că sunt nerăbdători să facă fotografii cu preşedintele Iohannis, majoritatea declarând că l-au votat la alegerile din 16 noiembrie.

„Sunt foarte mulţumită că este preşedintele nostru şi că în sfârşit se va schimba şi imaginea noastră”, a spus o doamnă prezentă la recepţie. „E o persoană deosebită, l-am votat cu mare plăcere”, a mai spus ea. Despre Prima Doamnă, aceasta a spus că este „adorabilă”. „Sunt adorabili amândoi”, a completat ea.

Printre invitaţi s-au aflat şi omul de afaceri Ion Ţiriac şi Nicolae Manolescu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button