ARHIVA B365

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost dat în urmărire naţională

Surse din Poliţie au declarat pentru Mediafax că mandatul de arestare a ajuns, luni seară, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. După ce, potrivit procedurii, poliţiştii au mers la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu şi au constatat, în mod oficial, că acesta nu este acasă, a fost emis un mandat de urmărire naţională.

Având în vedere faptul Nicuşor Constantinescu nu este în ţară, ci potrivit declaraţiilor sale, se află în Statele Unite ale Americii, instanţa va emite un mandat de urmărire internaţională.

Întrebat dacă preşedintele CJ Constanţa a fost externat din Spitalul Johns Hopkins din luna mai, avocatul Marius Mocanu a spus că Nicuşor Constantinescu „se află în SUA, însă într-un aşezământ paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat şi unde i se administrează tratamentul”.

„Niciodată nu am susţinut faptul că ar fi internat nonstop în clinică, pacientul fiind internat cu ocazia efectuării operaţiei, precum şi în două rânduri, când starea sa de sănătate s-a agravat. Aceasta este procedura medicală standard în SUA, mai ales în cazul pacienţilor nerezidenţi. Aceste informaţii şi dovezi au fost prezentate şi DNA, şi judecătorului”, a declarat, pentru Mediafax, avocatul lui Nicuşor Constantinescu.

Procurorii Anticorupţie au cerut arestarea baronului de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, aflat în SUA pentru a se trata de cancer de prostată. Acesta ar fi trebuit să se întoarcă în România de pe 5 iunie, dar nu a făcut-o. Detalii, aici. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button