Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost REȚINUT

de:
06 oct. 2014
0 Afișari
Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost REȚINUT

Aristotel Căncescu a ieşit în jurul orei 19.15 din sediul DNA Braşov, încătuşat şi fără să facă declaraţii presei, după ce a fost audiat peste şase ore de către procurorii anticorupţie.

Preşedintele CJ Braşov a ieşit din sediul DNA însoţit de către doi procurori şi a fost urcat într-o maşină, urmând să fie dus în arestul IPJ Braşov, scrie Mediafax.

La ora transmiterii acestei ştiri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Mihai Pascu, vizat în acelaşi dosar, se află încă în sediul DNA pentru audieri.

Aristotel Căncescu şi Mihai Pascu au fost aduşi, luni după-amiază, la audieri la DNA Braşov, în urma percheziţiilor făcute la locuinţele lor, precum şi la Consiliul Judeţean Braşov, la Direcţia Judeţeană de Urbanism şi la sediul fimei Gotic aparţinând deputatului PC Ion Diniţă, lider al filialei judeţene a partidului.

La sediul DNA Braşov au fost aduşi pentru audieri şi administratorul public al judeţului Braşov, Radu Ispas, adjunctul şefului Direcţiei de Cooperare şi Integrare Europeană din CJ, Nicoleta Pelea, şi Viorel Costea, directorul regional al Direcţiei Drumuri şi Poduri Braşov.

Ion Diniţă a fost audiat de procurorii anticorupţie în paralel cu desfăşurarea percheziţiilor, el fiind ulterior lăsat să plece.

Sursele judiciare declarau că ancheta vizează contracte de achiziţii publice care ar fi fost atribuite ilegal de Consiliul Judeţean Braşov.

Potrivit surselor citate, Aristotel Căncescu ar fi controlat întreaga activitate de atribuire a contractelor către firme ale unor apropiaţi ai conducerii Consiliului Judeţean Braşov.

La intrarea în sediul DNA Braşov, Mihai Pascu a spus că ancheta procurorilor vizează două contracte încheiate de CJ în 2008 şi 2009, înainte ca el să fie numit vicepreşedinte al instituţiei.

Potrivit acestuia, unul dintre contracte vizează lucrări la un drum judeţean, iar celălalt construcţia unor terenuri de sport.

Pascu a spus că aceste contracte au fost semnate cu mult înainte ca el să fie numit vicepreşedinte al CJ Braşov, în anul 2012.

”Contractele au fost verificate de Curtea de Conturi, care a semnalat la terminarea raportului, în acest an, nişte probleme de care evident ştiam”, a mai spus Mihai Pascu.

Căncescu este preşedintele CJ Braşov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Braşov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.

 

Cookies