Președintele care a legalizat marijuana, căsătoriile gay și avorturile în Uruguay. Un documentar excepțional semnat de Kusturica despre Jose Mujica, cel mai sărac șef de stat din lume

“El Pepe” este numele de lider de gherilă al fostului președinte al Uruguayului José Mujica, cel care a condus țara sud-americană din anul 2010 până în 2015. Emir Kusturica, câștigător de două ori al Palme d'Or, a început să lucreze la film când Mujica se afla în ultimele luni de președinție. Un documentar portret despre extraordinara viață a unui revoluționar de profesie, discipol al lui Che Guevara, luptător de gherilă urbană, poet, filosof, umanist, înțelept, mucalit, grădinar, cultivator de crizanteme, președinte de stat. “El Pepe, una Vida suprema” este de văzut pe Netflix.

Ce a făcut El Pepe la viața lui, până la vîrsta de 85 de ani? Incredibil de multe. Totul. Prima dată l-am văzut în documentarul “Human” și-am zis că ia uite cât este de înțelept și de filosof, ce personaj ieșit din comun. Ce om sensibil și puternic care poate să vorbească profund despre toate lucrurile simple: fericire, sărăcie, viața de azi, consumerism, răutate, lăcomie, tango, flori, politică. El Pepe vede și spune lucruri care, pentru majoritatea noastră, nu au o prea mare importanță:“Sunt președinte, dar, la fel ca toți ceilalți, o să fiu și eu o adunătură de viermi, la un moment dat. Ies în evidență pentru că valorile și stilul meu de viață le reflectă pe cele ale societății din care am onoarea să fac parte. Și eu țin la ele. A fi președinte nu are importanță. M-am gândit timp de zece ani în închisoare, am trăit zece ani fără să am o carte, am avut mult timp să mă gândesc. Și, iată ce am descoperit: ori ești fericit cu puțin, liber de orice greutate, deoarece fericirea se află în interior, ori nu vei ajunge nicăieri. Eu nu încurajez sărăcia, eu încurajez înțelepciunea”.

“El Florista Presidente” a jefuit bănci în tinerețe și a împărțit banii săracilor

Jose Mujica s-a născut în Montevideo, a crescut fără tată, iar în copilărie își ajuta mama să vândă crizanteme în piață, buchete enorme colorate. A devenit un “Robin Hood Guerillas” după ce a abandonat un liceu de prestigiu. A ajuns liderul unui grup de tineri revoluționari, a călătorit în toată lumea comunistă, a fost la Moscova, Havana, Beijing și s-a văzut cu Fidel Castro în anul 1959, imediat după ce acesta cucerise Havana. “El Florista Presidente” a jefuit bănci și a împărțit banii săracilor. A fost închis timp de13 ani, împușcat de patru ori, torturat și ținut în regim de izolare totală, a fost fermier, apoi președintele și eroul Uruguay-ului.

“El Pepe” și-a cunoscut soția în Revoluție, ea falsifica documente, el jefuia bănci

A devenit și mai celebru când a legalizat marijuana în Uruguay, în ideea de a da o lovitură cartelurilor de droguri. În plus, a dat liber la căsătoriile între persoanele gay, fapt ieșit din comun într-o țară profund catolică. Nu are copii, a continuat să trăiască la ferma lui sărăcăcioasă și după ce a devenit președinte, alături de soția lui pe care a cunoscut-o în timpul unei acțiuni militare. Ea falsifica documente pentru rebeli și așa s-au îndrăgostit.

El Pepe conduce un Wolkswagen Beetle din 1987 pe care un șeic arab a vrut să-l cumpere pentru suma de un milion de dolari. Este împotriva consumerismului și a dependenței față de Occident, este vegetarian, ateu, lunar donează 90% din salariu săracilor și are un câine chihuaua cu trei picioare căruia în gătește carne tocată cu ceapă, un fel de hamburgheri suculenți. Cum să nu faci un documentar cu așa marfă bogată?

Kusturica, îndrăgostit de propriul său personaj

Cred că filmul a fost făcut așa. Emir Kustica l-a sunat pe Jose Mujica, cel mai sărac și mai filosof președinte din lume, și i-a spus că vrea să facă un documentar despre viața și faptele sale. Bătrânul a acceptat repede, mai ales că văzuse “Vremea țiganilor” și “Pisica Albă, Pisica Neagră”, iar dacă nu le văzuse, sigur a văzut documentarul lui Kusturica despre Butoiașul Atomic, Maradona, idolul Americii Latine. Apoi, Emir a ajuns la modesta fermă a lui Mujică și s-a pus pe fumat trabucuri și băut ceai de mate cu El Pepe. Că asta face tot filmul Kusturica, stă relaxat, pufaie și îl ascultă pe El Presidente. Emir este planul de ascultare, statuia care zâmbește și mai întreabă câte ceva în limba engleză, din când în când. Cred că a tras și un joint pe la filmări, dacă mă întrebi pe mine, pare prea linistit.

Apoi l-a întrebat pe Venerabilul: matale ce faci de obicei toată ziua? Păi ce să fac? Beau ceai de mate, fumez trabucuri primite cadou de la Fidel Castro, ies cu tractorul pe câmp, îmi inspectez legumele și mă minunez de creația lui Dumnezeu, mai smulg câte o buruiană din rândurile mele de crizanteme, dorm, stau de vorbă cu nevastă-mea care-i mai înțeleaptă ca mine, beau whisky, mă mai duc prin Montevideo cu treburi de președinte si vizitez șantierele unde le ridic locuințe celor săraci lipiți pămîntului. Bună treaba, hai să te filmăm când faci toate aceste lucruri, apoi hai să-mi dai și niște interviuri filosofice să am marfă la montaj. Să-ți fac portretul așa cum ești: mucalit, în chiloți după un pui de somn întâmplat ziua, pe tractor, cu soția la restaurant, cu amarâții la plantat legume și crizanteme. Asa a fost.

În tinerețe, Jose Mujică a atacat sediul poliției dintr-un dric

Abia când Mujica menționează anii petrecuți în închisoare în timpul dictaturii din Uruguay, o poveste relatată în detaliu de regizorul Alvaro Brechner în “O noapte de doisprezece ani” ( îl găsiți tot pe Netflix), Kusturica impune o perspectivă istorică, dar până și aceasta este abstractă. Amestecă imaginile de astăzi cu El Pepe cu cadre din drama politică a lui Costa Gavras din “State of Siege” (1972), doar așa ca să ilustreze interviul, fără noimă. Nu urmează niciun fir istoric, nu vorbește prea mult nici măcar despre Tupamaros, deși Mujica a fost liderul grupării. Memorabilă rămâne povestea de mai jos.

În anul 1969, El Pepe s-a îmbrăcat în doliu și împreună cu alți nouă revoluționari cerniți s-au urcat într-o furgonetă Wolkswagen. Au urmat un dric de lux închiriat de la un magazin de pompe funebre și s-au dus spre orașul Pando ca să atace sediul Primarei și al Poliției. Nu exista niciun mort în coșciug. În realitate, băieții erau membri ai Movimiento de Liberacion Național, cunoscută sub numele de Tupamaros, un grup de gherilă socialist care voia să schimbe guvernul. Mujica avea 35 de ani când jefuia bănci și ocupa cinematografe ca să convertească lumea la cauza lui. Patru decenii mai târziu, Mujică devenea președinte ales.

Operațiunea Condor: conspirația războiului rece care a terorizat America de Sud

Kusturica nu se leagă nici măcar de Operațiunea Condor, una dintre cele mai rușinoase pagini din istoria CIA. În anii 1970 și ’80, opt dictaturi militare din Argentina, Chile, Uruguay, Bolivia, Paraguay, Brazilia, Peru și Ecuador, susținute de SUA au planificat împreună răpirea transfrontalieră, tortura, violul și asasinarea a sute de adversari politici. Abia în zilele noastre, unii dintre făptași se confruntă în cele din urmă cu justiția. Majoritatea victimelor Condorului au dispărut pentru totdeauna. Sute de mii de sud-americani au fost eliminați în secret – unii dintre ei au fost aruncați în mare din avioane sau elicoptere după ce au fost legați sau drogați. În El Pepe, una vida supremă, unul dintre cei care au făcut închisoare cu Mujica vorbește despre Planul Condor, dar subiectul nu devine o linie a fimului, regizorul mulțumindu-se cu partea lirică a poveștii. “Cred că oamenii învață mai mult din durere și din necazuri, decât din victorii și din lucrurile ușoare (…). Nu aș fi cine sunt astăzi, dacă nu aș fi făcut 13 ani de închisoare. Aș fi mai inutil, mai frivol, mai superficial, mai ambițios, mai obtuz, mai agresiv, mai ahtiat după succes, mai teatral” spune El Pepe.

“Tangoul este un dor curat după ceva ce nu ai avut”

Kusturica ar fi putut să aibă o concluzie politică, însă a preferat un final sentimental cu doi bătrâni camarazi (el si partenera lui de-o viață in toate) care beau whisky într-un restaurant și cântă.

A ales finalul care unește două utopii, cea a iubirii și cea a luptei, a fixat camaraderia drăgostoasă dintre Jose și soția lui, astăzi senator în Uruguay. Emir rămâne un mare liric al cinematografiei și se vede că își iubește eroii, simpatizează cu personajele, impartăseste cu ele bucuria sau tristețea. Ultimul cuvânt să-l aibă tot El Pepe: “Tangoul este dor curat după ce nu ai avut, trebuie să fi suferit niște înfrângeri ca să-ți placă tangoul”.

Nota B365.ro: O listă cu alte filme + cronici de film. Must read, pe cuvânt!

• “Dacă e să curgă sânge, să curgă în tot orașul”. “The trial of the Chicago 7”, un film despre America-stat polițienesc, cu șanse mari la Oscar
• Bunica injură si umblă in chiloți bărbătești prin casă. “ Minari”, un film tandru și puternic despre viața unei familii de emigranți coreeni în America. Visul coreean în State
• Fata-Terminator care le răzbună pe toate femeile violate la băutură. “Promising young woman”, film candidat la Premiile Oscar 2021
• Când în Rusia protestele sunt zdrobite, să vezi “Leviathan”, un film politic rusesc despre Stat – monstrul atotputernic care nu poate fi învins niciodată