ARHIVA B365

Preşedintele ANPC: „N-o să plâng eu operatorii financiar-bancari, eu ţin cu consumatorii!”

„Vreau să le amintesc operatorilor financiar-bancari că în perioada 2006-2008 creditele în franci elveţieni erau într-adevăr mai ieftine, mai stabile, consumatorii au fost îndrumaţi atunci spre a lua credite în franci elveţieni şi, pentru a da un sentiment de siguranţă consumatorului, s-a prevăzut în contractele de creditare ale băncilor care au avut în ofertă aceste credite posibilitatea conversiei dacă, pe perioada contractului, moneda respectivă creştea cu 10%. Numai că operatorii financiar-bancari încearcă să se exonereze de această clauză prevăzută în condiţiile generale de creditare. Aşa că, scuzaţi-mă, n-o să plâng eu operatorii financiar-bancari! Eu ţin cu consumatorii şi încercăm să-i sprijinim”, a afirmat Dunca la dezbaterea din cadrul Comisiei Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor pe tema împrumuturilor în franci elveţieni, scrie mediafax.ro.

El a adăugat că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine orice proiect de act normativ care sprijină consumatorii cu credite în franci elveţieni, precizând că în ultimele trei zile instituţia a primit circa 40 de reclamaţii pe acest subiect.

„Competenţa ANPC este destul de limitată şi încercăm să analizăm fiecare contract în parte şi prevederile contractuale”, spune Dunca.

El a punctat totodată că nu este de acord ca departamentul din ANPC care se ocupă de serviciile financiar-bancare să fie mutat la BNR, aşa cum a fost vehiculată o propunere în cadrul dezbaterii.

„Din ceea ce s-a discutat aici, ca o parte din ANPC, departamentul de bănci să treacă la BNR, nu sunt de acord pentru că atunci nu-i mai supraveghează nimeni pe operatorii financiar-bancari”, a conchis preşedintele ANPC.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button