ARHIVA B365

Preşedintele ANAF: Publicarea listei marilor datornici a înjumătăţit numărul acestora

Publicarea listei cu marii datornici la stat, de către ANAF, a produs un efect, când s-a apropiat data primei publicări (…). Efectul s-a văzut, pentru că noi, în decursul unei luni, am diminuat mult acea listă, pe de-o parte pentru că am avut un efort de colectare și pe cei pe care i-am avut pe listă i-am anunțat, s-au clarificat multe dintre situații, iar pe de altă parte, au fost contribuabili care au avut ei inițiativa, nedorindu-și să fie pe acea listă numită de presă ‘lista datornicilor’, și s-a diminuat. Am avut, inițial, 185.000 de poziții, dar când ne-a apropiat de publicarea ei, s-a înjumătățit. Efectul este bun. Lista se actualizează și se clarifică”, a afirmat Dragoș Doroș, într-o conferință de presă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button