Presa străină: Lacul Văcărești, comoara ecologică din mijlocul Bucureștiului

de:
07 oct. 2012
0 Afișari
Presa străină: Lacul Văcărești, comoara ecologică din mijlocul Bucureștiului

Potrivit agenţiei spaniole de presă, citată de Agerpres, și preluat de evz.ro, cunoscut drept „Delta dintre blocuri” datorită asemănărilor cu Delta Dunării, lacul este un proiect hidrologic pe jumătate terminat, al lui Ceauşescu. Aici ajung în fiecare an, odată cu încălzirea de după iarnă, aproximativ 90 de specii de păsări deloc obişnuite, dintre care unele sunt specii protejate. La suprafaţa celor aproape 200 de hectare de vegetaţie şi zone mlăştinoase, alimentate de ape subterane, trăiesc, într-un ecosistem stabil, diferite tipuri de peşti, raţe sălbatice, lebede, şopârle, sau pescăruşi.

Cum un astfel de ecosistem are un rol foarte important într-un oraş poluat şi populat precum Bucureştiul, Guvernul a anunţat deja că intenționează să declare Lacul Văcărești zonă naturală protejată.

Autorităţile române aşteaptă de la cei implicați în proiect documentele ştiinţifice necesare, plus informaţiile cartografice şi juridice, cu acordul Academiei Române, astfel încât zona să poată fi protejată, indică EFE – însă suprafaţa de studiu este întinsă şi complexă, fiind nevoie şi de specialişti care să spună despre ce animale este vorba, precum şi ce fel de vegetaţie există acolo. „Nu avem nici banii, nici timpul necesar, pentru că toţi avem şi alte obligaţii profesionale, asta o facem din plăcere, când putem”, a explicat pentru EFE Cristian Lascu, redactor-şef al ediţiei româneşti a „National Geographic”.

Planurile guvernului şi ale organizaţiilor neguvernamentale sunt împiedicate de foştii proprietari ai terenurilor pe care se află acum ecosistemul, şi care nu şi-au primit indemnizaţiile după exproprierile abuzive comise de regimul comunist. Agenţia spaniolă de presă semnalează faptul că foştii proprietari se tem acum că nu vor mai primi nimic pentru terenurile care le-au aparţinut odată.

În 1986, Ceauşescu a început lucrările la acest lac, care trebuia să facă parte dintr-un sistem destinat evitării inundaţiilor, precum şi strângerii apei. În 1989, când a căzut comunismul, iar Ceauşescu a murit, s-a întrerupt şi proiectul, care nu a mai fost reluat de niciuna dintre administraţiile care s-au succedat de atunci. EFE semnalează că acum, lipsa acţiunilor guvernelor de la Bucureşti şi acţiunea naturii, precum şi a unor militanţi ecologişti ar putea oferi sutelor de mii de bucureşteni care locuiesc în ostilele cartiere mărginaşe o posibilitate inedită de a petrece timpul liber, care ar fi şi ieftină şi accesibilă.

Citește și: Delta dintre blocuri se va transforma în „zonă de agrement eco-turistică” a Bucureştiului

Cookies