ARHIVA B365

Presa internațională: Ponta reduce taxe ignorând avertismentele creditorilor

„Premierul Victor Ponta mizează pe faptul că atenuarea celor cinci ani de austeritate va contribui la creşterea popularităţii înaintea alegerilor din 2016, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis, un politician rival, îi cere demisia pe fondul anchetei privind acte de corupţie. Măsurile fiscale riscă să afecteze stabilitatea bugetară, conform Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene”, scrie Bloomberg, potrivit realitatea.net.

Potrivit Bloomberg, Ponta „încearcă să obţină capital politic după ce a supravieţuit unei moţiuni de cenzură pe 12 iunie”.

„Chiar dacă majoritatea parlamentară i-a menţinut imunitatea juridică în contextul investigaţiei procurorilor anticorupţie, Ponta se confruntă în continuare cu o anchetă pentru fals în declaraţii, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală, pentru activităţi de acum opt ani, când era avocat. Victor Ponta neagă acuzaţiile”, notează Bloomberg.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pe problematica locurilor de muncă, creşterii economice şi investiţiilor, Annika Breidthardt, a declarat că Executivul european „urmăreşte îndeaproape cele mai noi evoluţii privind propunerea Guvernului României de reducere a TVA la 19% de la 24%”.

„Recentele misiuni tehnice au constatat semnale de progrese în politicile economice ale României, inclusiv în privinţa finanţelor publice. Cu toate acestea, noua propunere unilaterală de reducere a TVA-ului ridică semne de întrebare esenţiale şi poate avea un impact negativ asupra sustenabilităţii situaţiei fiscale a României. Succesul elementelor centrale ale sistemului trebuie menţinut, iar noi am recomanda precauţie, am recomanda o evaluare asupra efectelor înainte de luarea unei decizii de acest fel”, a adăugat reprezentantul Comisiei Europene.

În aceeași măsură, Fondul Monetar Internațional a avertizat, marți, că pachetul de taxe, în forma aprobată de Guvern, ar crea un gol semnificativ față de țintele fiscale ale Executivului, subliniind că acoperirea lui va fi o provocare.

„Estimarea noastră arată că pachetul de taxe, așa cum a fost aprobat de Guvern, ar crea un gol fiscal semnificativ comparativ cu țintele fiscale ale Guvernului. Găsirea măsurilor de compensare care să acopere acest gol ar fi foarte importante, dar, totodată, o mare provocare”, declara reprezentantul FMI în România, Guillermo Tolosa, într-o declaratie de presă remisă HotNews.ro.

Noul avertisment al FMI vine după ce, vineri, Fondul s-a declarat îngrijorat de reintroducerea pensiilor speciale pentru parlamentari. FMI atrăgea atenția, prin intemerdiul unui comunicat de presă, că, în trecut, aceste pensii au reprezentat „o povară fiscală semnificativă”, reamintind faptul că eliminarea indemnizațiilor speciale, în 2010, în timpul guvernării Boc, a reprezentat un pas important spre „restabilirea viabilității sistemului de securitate socială”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button