Preotul Visarion Alexa recunoaște agresiunea sexuală de la spovedanie. S-a “spovedit” la șefii bisericești. Apar și alte femei cu acuzații similare

23 sept. 2022
940 Afișari
Preotul Visarion Alexa recunoaște agresiunea sexuală de la spovedanie. S-a “spovedit” la șefii bisericești. Apar și alte femei cu acuzații similare
Preotul Visarion Alexa recunoaște agresiunea sexuală de la spovedanie. S-a “spovedit” la șefii bisericești. Apar și alte femei cu acuzații similare

Preotul Visarion Alexa din București, pus sub control judiciar sub acuzația de agresiune sexuală, și-a recunoscut fapta, dar a refuzat să ofere detalii și a invocat recomandările avocatei, care l-a sfătuit să fie reținut în declarații, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

BOR: Visarion Alexa nu mai e paroh și nu mai are voie să slujească

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat  lui Visarion Alexa o declarație privind faptele de care este acuzat. iar Patriarhia a anunțat că preotul a recunoscut:

A recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.

După mărturia preotului, Arhiepiscopia București a luat mai multe măsuri împotriva preotului,, „singurele posibile și statutare” până la pronunțarea sentinței , după cum le numește Patriarhia. 

  • suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)
  • retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)
  • obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

BOR: Poziția Bisericii e favorabilă celui vulnerabil

Patriarhia mai anunță că, după decizia finală, BOR va lua, la rându-i, măsuri suplimentare:

Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei mai spune că poziția Bisericii este în favoarea victimei:

Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!

Preotul Visarion Alexa era paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București. Zilele trecute, el a fost reținut, apoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile sub acuzația de agresiune sexuală.  Procurorii ceruseră arestarea preventivă și au contestat controlul judiciar; Contestația va fi judecată de Tribunalul București săptămâna viitoare.

O femeie în vârstă de 37 de ani a depus plângere împotriva lui Visarion Alexa, pe care l-a acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei. 

După ce a depus plângerea, femeia s-a reîntâlnit cu preotul, sub monitorizarea anchetatorilor, care i-au pus microfon și au monitorizat discuția. Printre altele, preotul o avertiza să nu se gândească la răzbunare:

Visarion Alexa către victimă: Te deranjează că te-am atins?

Discuția înregistrată de anchetatori a decurs, conform stenogramelor publicate de Antena 3, în acest mod:

Preot: Ți-a fost rău?

Victimă: Cum adică?

Preot: Păi am simțit că te-ai relaxat un pic. Erai tare stresată cu povestea ta.

Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă. Mi-ați atins vaginul. Asta produce detensionare.

Preot: Te deranjează că te-am atins?

Victima: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?

Preot: Ca prieten…

Victima: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?

Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu”.

Visarion Alexa către victimă: Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna!

Din discuţie reiese că agresiunea sexuală s-ar fi petrecut în timpul spovedaniei, spovedanie care a avut loc în altarul de vară al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București.

Victima: Vreau să știu treaba cu dicționarul… Și explicațiile. Corpul meu s-a simțit ca la inventar. Mâinile dumneavoastră pe pielea feselor mele, pe abdomen, pe sâni, în partea intimă…

Preot: E un gest de afecțiune, nu inventar.

Victima: E un gest de afecțiune din partea dumneavoastră că v-ați bucurat mai mult de atingeri mai ales că eu încercam să vă opresc și repetam că nu e voie. Corpul meu fiind inert, mai ales că sunteți preot și totul a avut loc într-un lăcaș sfânt. Și m-ați și împărtășit.

Preot: Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine”.

Preotul avea să recunoască, mai apoi, gesturile erotice și sexuale, dar spune că nu-mi mai amintește dacă a sărutat-o pe ureche fiindcă era prea concentrat pe sânul enoriașei.

Și alte femei vorbesc despre „spovedaniile erotice” ale lui Visarion Alexa

O tânără a povestit pentru Știrile PRO TV despre purtarea  nepotrivită a preotului Visarion Alexa, tot la biserica din București, tot la  spovedanie

|Era vară, eram îmbrăcată într-o rochie lungă, la final m-a luat în brațe și n-am simțit-o ca pe o îmbrăţişare părintească sau ca pe una a unui preot, am simțit o îmbrățișare care nu s-a dus cumva mai sus sau mai jos de posterior, dar cu mâini cuprinse pe corpul meu, mai ferme decât trebuia să fie.

O  altă enoriașă vorbește despre același fel de pipăit și atingeri cu încărcătură sexuală. Tot la spovedanie.

M-a îmbrățișat, m-a pupat pe frunte, apoi s-a depărtat de mine și mi-a zis: vai, dar ce slabă ești! Vai, dar cum arăți. Trebuie să mănânci. Și iar m-a luat în brațe, și acea îmbrățișare din nou a fost cu același gen de strângeri, de pipăit, care nu duceau către o îmbrățișare normală.

Îți recomandăm să citeșți și:

Cookies