ARHIVA B365

Preoţii pot fi verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea, fără solicitarea Bisericii

Proiectul de lege adoptat tacit modifică articolul 3, alineatul u) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, eliminând a doua teză care prevede că verificarea se face la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin. Astfel, se elimină dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unui preot, scrie Mediafax.

Totodată, propunerea legislativă abrogă articolul 32, eliminând astfel privilegiul de nu mai fi verificaţi preoţii care au deja adeverinţă de necolaborare cu Securitatea, dar pentru care apar noi documente ce le pot dovedi calitatea de lucrător al Securităţii. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu a finalizat la timp raportul asupra proiectului, astfel încât acesta a fost adoptat tacit, fără dezbatere în plen, şi va trimis Senatului, for decizional.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button