ȘTIRI

PREMIILE GOPO 2015: Gala premiilor Gopo va avea loc pe 30 martie

Urmând modelul celebrelor gale din domeniul cinematografiei europene, precum Goya, Cesar şi BAFTA, premiile Gopo reprezintă cel mai important eveniment dedicat valorilor filmului românesc, infomează un comunicat remis MEDIAFAX.ro.

De-a lungul celor opt ediţii ale galei premiilor Gopo, profesionişti din toate domeniile cinematografiei româneşti au fost recompensaţi pentru performanţele lor. În 2014, cu „Poziţia copilului”, Călin Peter Netzer şi-a adjudecat trei dintre cele mai importante trofee, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu (scris împreună cu Răzvan Rădulescu).

Artiştii din acest film au obţinut, pentru perfomanţele lor, premiile pentru interpretare la categoriile „cea mai bună actriţă în rol principal” (Luminiţa Gheorghiu), „cel mai bun actor în rol secundar” (Vlad Ivanov) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Ilinca Goia).

Înscrierile pentru cea de-a noua ediţie a premiilor Gopo au loc în perioada 26 ianuarie – 6 februarie. Eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la premiile Gopo 2015 sunt lungmetrajele şi scurtmetrajele româneşti şi cele realizate în coproducţie cu participare majoritar românească care au avut premiera pe marile şi micile ecrane din România şi în festivaluri competitive (naţionale şi internaţionale) în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014.

Potrivit regulamentului premiilor Gopo, toate lungmetrajele de ficţiune şi documentare care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică (în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet) vor fi luate în considerare de juriul de preselecţie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button